Sute de incendii în Italia, provocate de piromani și de canicula care a lovit partea de sud a țării

Sute de incendii în Italia, provocate de piromani și de canicula care a lovit partea de sud a țării

Partea de sud a Italiei este marcată în ultimele zile de incendii de vegetație, multe din ele provocate, se pare de mâini criminale.

Catastrofă naturală în Italia, acolo unde se înregistrează incendii de vegetație, de mari dimensiuni. Majoritatea au apărut în sudul țării, din cauza temperaturilor foarte mari înregistrate în ultimele zile. În acest sfârșit de săptămână s-au consemnat aproximativ 800 de astfel de incendii, iar pompierii nu mai fac față flăcărilor.

„În ultimele 24 de ore, pompierii au efectuat peste 800 de intervenţii: 250 în Sicilia, 130 în Puglia şi Calabria, 90 în Latium (regiunea Romei) şi 70 în Campania. Munca echipelor continuă la Catania, la Parma şi în zona Siracuzei”, se precizează într-un mesaj al pompierilor postat pe Twitter.

Se pare că problemele sunt provocate și de piromani

A fost caniculă în „Cizmă” în ultimele zile, astfel că s-au înregistrat 40 de grade Celsius la Bari, în regiunea Puglia, 39 de grade Celsius la Palermo și Catania în Sicilia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vipia și lipsa ploilor au provocat multe incendii, dintre care unul a devstat, la sfârşitul săptămânii trecute, peste 20.000 de hectare de pădure, livezi de măslini şi culturi în regiunea Oristano, în vestul Sardiniei.

Potrivit Coldiretti, care este unul dintre principalele sindicate agricole din Italia, numai Sicilia a înregistrat aproximativ 300 de incendii de pădure şi 60.000 de focare de incendiu în 2021, până în prezent.

„Ultimele incendii care au pornit confirmă faptul că incendiile sunt provocate de infractori”, acuză Coldiretti. Pe de altă parte, această organizație a afirmat că și căldura excesivă „pune paie” pe focurile declanșate de piromani.

În sud este caniculă sufocantă, în partea de nord a peninsulei sunt furtuni și grindină

Dacă în sudul „Cizmei” este o caniculă teribilă, în partea de nord a țării sunt fenomene meteo extreme marcate de furtuni puternice și grindină.

„Valoare pagubelor în regiunile rurale din nordul Italiei de către furtuni violente şi grindină, în această vară nebună se ridică la zeci de milioane de euro”, a fost estimarea anunțat, duminică, de reprezentanții sindicatului agricol Coldiretti.