VIDEO/ Theo Rose resimte avalanșa de concerte și recitaluri cu care s-a trezit peste noapte. „Nu am avut în viața mea o perioadă ca asta, în care să cânt atât de mult”

VIDEO/ Theo Rose resimte avalanșa de concerte și recitaluri cu care s-a trezit peste noapte. „Nu am avut în viața mea o perioadă ca asta, în care să cânt atât de mult”

Într-un timp scurt, Theo Rose a reușit să cucerească inimile românilor și a devenit una dintre cele mai solicitate artiste de la noi. Faptul că știe cum să întrețină orice gen de petrecere, Theo și-a umplut agenda până la finele anului și chiar și o parte din anul viitor. Deși este entuziasmată și vrea să cânte oricând, artista a început să aibă probleme de sănătate din cauza faptului că își suprasolicită corzile vocale.

Extrem de îndrăgită atât pentru felul ei de a fi, cât și prin prisma vocii sale, Theo Rose a început să aibă din ce în ce mai multe recitaluri, lucru care o face fericită pe de-o parte, însă de cealaltă parte o aduce și la epuizare.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/18

„Eu  vreau să-mi cer scuze celor pe care a trebuit să-i refuz pentru că vara asta nu aș fi avut nici măcar o zi liberă. Și așa nu am, dar aș fi avut câte 5-6 evenimente pe zi, ceea ce ar fi fost extraordinar de mult pentru mine. Deja vocea mea s-a modificat un pic. Am fost la niște controale, mi se s-a spus că e normal, că e în rodaj, că nu am avut într-adevăr în viața mea, o perioada ca asta, în care să trebuiască să cânt atât de mult. Eu am tehnică vocală, știu cumva cum să-mi protejez vocea, doar că e imposibil atunci când ești obosit și nedormit. Chemați-mă la toate cumetriile, toate nunțile, toate botezurile, toate zilele de naștere, majorate, instalări de Windows, orice. Cânt. Îmi place să mă distrez”, a povestit Theo Rose pentru EVZ. Deși este conștientă de faptul că în curând, va ajunge în stadiul în care va trebui să ia pauză vocală, Theo ne mărturisește sincer că nu crede că va putea vreodată să aplice o astfel de terapie pentru corzile vocale. „I-am zis domnului doctor că nu există nicio șansă. Să-mi de alt tratament, să iau pastile, fac aerosol, să fac pe burtă, pe urechi, pe altceva, nu pot să tac din gură. Faza e că eu cum aud muzică încep să cânt în gând și îmi solicit corzile vocale, gâtul meu cântă. Eu trebuie să stau în liniște totală, dar e imposibil”, ne-a mai spus amuzată artista.

Ne puteți urmări și pe Google News

Adio vacanță anul acesta

Pe lângă recitaluri, Theo Rose face parte și din echipa de prezentatori ai emisiunii „Vorbește lumea”, așa că vara aceasta, nici dacă și-ar dori nespus de mult nu ar putea pleca câteva zile într-o vacanță. „O dată am fost la mare și atunci a plouat. M-au trimis de la „Vorbește lumea”. M-au îmbrăcat într-un combinezon și m-au urcat cu băiat, semăna cu Tarzan, pe un skyjet, m-a plimbat ăla și la final a sărit de pe skijet. Cred că nu i-o fi plăcut de mine. Și asta a fost marea mea. Nu mai am nicio șansă să ajung prea curând pentru că am concerte, filmări, videoclipuri pentru că trebuie să mă ocup și de proiectele solo”, a mai spus artista pentru EVZ.

Vrea să se îngrașe 5 kilograme

Profitând de faptul că nu are prea multe șanse să ajungă la mare, Theo ne-a mai declarat că speră ca până la proba „costumului de baie” să mai pună câteva kilograme în plus. „Problema oamenilor care vor să slăbească, o am eu cu îngrășatul. E același lucru. Mi-aș dori să mă pot îngrășa, oameni buni, dar sunt stresată. Umblu într-una, sunt mică, sunt firavă, nu se leagă de mine mâncarea. Nu se depune pe nicăeri. Mi-aș dori să mai pun câteva kilograme pentru că sincer, nu mă simt bine, nu mă simt zdravănă. Aș zice că vreo 5 kilograme așa ar mai merge. Cu 5 kilograme nu ai avea ce să-mi mai reproșezi. Vreau să mă îngraș un pic, așa să nu mi se mai vadă coastele și un pic la posterior. Dacă eu fac un pic de posterior, e perfect”.

Video: Răzvan Vălcăneanțu