În scurt timp, ne putem confrunta cu un nou coșmar. La ce trebuie să fim atenți pentru a evita pericolul adus de varianta Delta
- Adrian Dumitru
- 11 iulie 2021, 18:51
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, i-a îndemnat duminică pe români să se vaccineze.
Altfel, susține Raluca Turcan, există riscul ca "în septembrie să ne confruntăm cu o problemă serioasă din perspectiva ratei de infectare", în condiţiile în care varianta Delta (varianta indiană) a coronavirusului SARS-CoV-2 prezintă un risc crescut. În Israel și mai ales în Portugalia, primele măsuri dure au fost luate.
"Trebuie să rămânem mobilizaţi în continuare în condiţiile în care varianta Delta prezintă un pericol crescut prin gradul de răspândire rapid pe care îl are şi este foarte important ca, încă de pe acum, să se lucreze la planuri de acţiune începând cu septembrie, atunci când se vor fi terminat concediile şi copiii stau să înceapă şcoala.
Trebuie pe această chestiune, a prevenirii răspândirii virusului să rămânem foarte temeinic pregătiţi întrucât nu este de glumit cu noua variantă Delta. Şi, de asemenea, suntem încă în aşteptare cu o creştere a ratei de vaccinare la nivel naţional.
Din punctul nostru de vedere ca Guvern, prioritatea zero trebuie să rămână în continuare, chiar şi în perspectiva concediilor şi vacanţelor, vaccinarea. (...)
Dacă nu tratăm cu responsabilitate şi nu încercăm să punem accentul pe prevenţie în răspândirea virusului, putem risca în septembrie să ne confruntăm cu o problemă serioasă din perspectiva ratei de infectare", a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
Johnson &Johnson devine principala armă împotriva COVID-19?
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, au avut, duminică, o întâlnire de lucru cu prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, şi reprezentanţii structurilor din MAI.
Două doze din vaccinurile anti-COVID-19 aprobate până în prezent în UE, precum şi doza unică în cazul vaccinului Johnson & Johnson, par să ofere protecţie împotriva variantei Delta (varianta indiană) foarte contagioase a coronavirusului SARS-CoV-2, a anunţat, joi, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.