Pedepsirea unui copil prin violență îl face mult mai agresiv. Studiu

Pedepsirea unui copil prin violență îl face mult mai agresiv. Studiu Violență fizică. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un studiu a constatat că pedepsirea copiilor prin bătaie nu funcționează, deoarece îi face să devină și mai agresivi.

Această metodă poate conduce copilul înspre un comportament antisocial și violent. „Nu există dovezi că pedeapsa fizică este bună pentru copii”, a spus profesorul Elizabeth Gershoff, de la Universitatea din Texas la Austin.

Violența nu este o soluție

„Toate dovezile indică faptul că pedeapsa fizică este dăunătoare dezvoltării și bunăstării copiilor”. Acest studiu a fost condus de University College London, care a implicat 69 de studii globale, în care copiii au fost urmăriți de-a lungul timpului, pentru a fi observată evoluția acestora.

În întreaga lume, două treimi dintre copiii cu vârste cuprinse între doi și patru ani, aproximativ 250 milioane de copii, sunt constant loviți de părinți. Părinții folosesc acest tratament pentru a le oferi o lecție sau pentru a-i face să se oprească din a fi obraznici.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Părinții își loveau copiii, crezând că acest lucru le va îmbunătăți comportamentul. Din păcate, cercetările noastre au dovedit că pedeapsa fizică înrăutățește evoluția copilului.” Autorul principal al studiului, Dr. Anja Heilmann, de la UCL, a declarat că: „Pedeapsa fizică este ineficientă și dăunătoare. Nu aduce beneficii copiilor sau familiilor lor”.

Noile constatări susțin un alt studiu al UCL din ianuarie 2021, care avea ca subiect 8.000 de copii din Marea Britanie, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani. Cei care au fost loviți de părinții lor erau predispuși să se joace singuri, să fie nervoși în cadrul unor situații necunoscute, să nu aibă încredere, să-și facă griji, să se simtă descurajați sau să plângă constant.

Marea Britanie trebuie să interzică lovirea copiilor

Până în prezent, 62 de țări, dintre care Scoția și Țara Galilor, au interzis lovirea copiilor. Experții cer ca Anglia și Irlanda de Nord să urmeze acest exemplu, la fel și în cazul Statelor Unite.

Jillian van Turnhout, coautor al studiului și fost senator în Parlamentul irlandez, a adăugat: „În calitate de fost parlamentar care a susținut schimbarea legii în Irlanda, cunosc importanța unei asemenea situații. O casă ar trebui să fie un loc sigur pentru copii, totuși, în multe țări, legea o face unul dintre cele mai nesigure locuri pentru ei. Statele ar trebui să facă tot posibilul pentru a se asigura că toți copiii au parte de protecție.”

Organizațiile caritabile pentru copii, inclusiv NSPCC și Barnado’s, susțin interzicerea violenței în Marea Britanie. Asociația Psihologilor Educațional a spus că această violență este dăunătoare și sănătății mintale a copiilor. În prezent, în Marea Britanie este legal ca un părinte să-și lovească propriul copil, ceea ce înseamnă că este o pedeapsă rezonabilă, în conformitate cu secțiunea 58 din Children Act, a spus The Sun.