Comisia Europeană cere Ciprului şi Maltei să înceteze să mai "vândă" cetăţenia UE

Comisia Europeană cere Ciprului şi Maltei să înceteze să mai "vândă" cetăţenia UE

Aceste ţări aplică anumite scheme pentru a acorda cetățenie unor investitori din afara UE, scheme cunoscute și sub denumirea de „pașapoarte de aur”.

Comisia Europeană a luat măsuri suplimentare împotriva Ciprului și Maltei în cadrul procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar.

Comisia consideră că aceste două state membre, instituind și implementând scheme de cetățenie pentru investitori în schimbul unor plăți sau investiții prestabilite, nu își îndeplinesc obligațiile care le revin în baza principiului colaborării cu bună-credință (articolul 4 alineatul (3) din TUE) și în baza definiției cetăţeniei Uniunii, astfel cum este definită în tratate (articolul 20 din TFUE).

Deși Cipru și Malta continuă să fie responsabile pentru decizia de acordare a cetățeniei cipriote și, respectiv, a cetățeniei malteze, Curtea de Justiție a UE a precizat în repetate rânduri că normele privind dobândirea cetățeniei unui stat membru trebuie să asigure că "este luat în considerare în mod corespunzător dreptul UE".

Acţiunile Comisiei Europene împotriva Ciprului şi a Maltei

Comisia a inițiat împotriva Ciprului și Maltei procedurile de încălcare a dreptului comunitar prin trimiterea unor scrisori de avertizare în octombrie 2020. Deşi și-a desfiinţat sistemul și a încetat să accepte noi cereri de acordare de "paşapoarte de aur" de la 1 noiembrie 2020, Cipru continuă să proceseze cererile înregistrate, dar nesoluţionate. Prin urmare, Comisia a decis astăzi să facă următorul pas în procedura de infringement împotriva Ciprului, trimițând un aviz motivat. Comisia consideră că preocupările exprimate în scrisoarea de avertizare nu au primit răspuns din partea Ciprului.

Şi pentru Malta, Comisia a decis să ia măsuri suplimentare. Chiar dacă sistemul anterior de acordare a cetățeniei pentru investitori nu mai este în vigoare, Malta a introdus un nou sistem la sfârșitul anului 2020.

Comisia a decis astăzi să trimită o scrisoare suplimentară de avertizare, în care formulează îngrijorări suplimentare - pe lângă cele prevăzute în scrisoarea de avertisment iniţială - cu privire la noul regim pus în aplicare de Malta.

Cipru și Malta au acum la dispoziţie două luni pentru a lua măsurile necesare pentru a răspunde preocupărilor Comisiei.

În cazul Ciprului, dacă răspunsul este nesatisfăcător, Comisia poate sesiza Curtea Europeană.

În cazul Maltei, dacă răspunsul este nesatisfăcător, Comisia poate trece la următorul pas al procedurii și poate transmite un aviz motivat pe acest subiect.

Ne puteți urmări și pe Google News