Salvaţi Copiii: Tulburări emoționale la 90% dintre copiii care au avut nevoie de terapie psihologică sunt în contextul pandemiei

Salvaţi Copiii: Tulburări emoționale la 90% dintre copiii care au avut nevoie de terapie psihologică sunt în contextul pandemiei

Peste 90% dintre copiii de la Salvaţi Copiii România, care au avut nevoie de terapie psihologică în ultimul an, au dezvoltat tulburări emoţionale legate de contextul pandemic, conform unui studiu al organizaţiei.

„Cei mai mulţi copii care au apelat la programul de consiliere psihologică al Organizaţiei Salvaţi Copiii România au fost diagnosticaţi cu anxietate. Mai mult de jumătate dintre adolescenţi au dezvoltat tulburări de anxietate, în cazuri severe mergând până la tentative de suicid. În cazul a peste 90% dintre cazuri, diagnosticul a fost dependent de contextul pandemiei", potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii transmis luni.

În doar 8,1% dintre cazuri, diagnosticele au fost independente de contextul pandemic (opoziţionism, ADHD/ADD, tulburări de vorbire, intelect liminar sau tulburări de neurodezvoltare), arată datele unei anchete realizate de Salvaţi Copiii România.

În anul marcat de restricţiile sociale impuse de pandemie (martie 2020 - martie 2021), printre care închiderea şcolilor şi trecerea la educaţia online, centrele de consiliere ale Organizaţiei Salvaţi Copiii au preluat 678 de copii şi adolescenţi care au dezvoltat diferite tulburări emoţionale, în proporţie majoritară dezvoltate pe fondul contextului psiho-social.

Cele mai frecvente diagnostice în cazul preşcolarilor au fost reprezentate de anxietate şi anxietatea şcolară (dificultăţile de readaptare şcolară).

Diminuarea concentrării la orele online, precum şi scăderea abilităţilor şi a interacţiunilor sociale au condus la multiplicarea episoadelor de furie şi irascibilitate.

Imposibilitatea de a face activităţi în aer liber şi de a ieşi în afara casei a intensificat comportamentele de tip anxios.

Restricţiile impuse de pandemie au modificat dramatic viaţa copiilor. Nu au mai mers la grădiniţă sau la şcoală, nu au mai interacţionat unii cu ceilalţi, au fost expuşi stărilor emoţionale negative ale adulţilor - frica, angoasele, nesiguranţa - şi chiar îmbolnăvirii celor dragi. Mai mult, copiii au fost nevoiţi să facă un efort greu şi pentru un adult, să îşi depăşească temerile şi incertitudinile şi să facă faţă şcolii online, pentru care nu aveau exerciţiu. Anxietatea pe care au dezvoltat-o nu e simplă reacţie, ea se poate transforma în traumă, dacă nu primeşte consiliere terapeutică adecvată", a explicat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Salvaţi Copiii România.

În ceea ce priveşte distribuţia pe vârste, pentru preadolescenţi, respectarea regulilor de izolare pare să fi generat cele mai mari dificultăţi, următoarele diagnostice ca prevalenţă în cazuistică fiind anxietatea şi tulburările de control al impulsurilor.

Nevoia rapidă de adaptare la şcoala online, imposibilitatea menţinerii interacţiunilor directe, dereglarea rutinelor cotidiene au produs disconfort emoţional greu de gestionat. Părinţii, la rândul lor, s-au simţit epuizaţi psihic şi emoţional, nemaigăsind soluţii adecvate pentru a oferi suport copiilor.

În cazul adolescenţilor, peste jumătate dintre cazurile înregistrate de centrele de consiliere ale Salvaţi Copiii reprezintă cazuri de anxietate. La această grupă de vârstă s-au înregistrat şi cinci tentative de suicid.

Absenţa interacţiunilor directe cu grupul de prieteni, timpul crescut petrecut în faţa ecranelor, avalanşa de emoţii şi intensitatea trăirii acestora au afectat capacitatea de autoreglare emoţională în rândul adolescenţilor. De asemenea, se remarcă o scădere a interesului pentru activităţile şcolare.

Ancheta a vizat datele din cazuistica centrelor de consiliere ale Organizaţiei Salvaţi Copiii, având ca grupuri ţintă copii şi părinţi beneficiari ai serviciilor de consiliere ale Salvaţi Copiii România. Cercetarea a fost efectuată pe un eşantion neprobabilistic, în perioada martie 2020 - martie 2021