Săptămâna trecută, la nivelul ONU a fost adoptat Comentariul general nr. 25 cu privire la drepturile copiilor în mediul digital. Asociația Voci pentru Democrație și Justiție a pus la dispoziția publicului, în premieră, traducerea documentului care prezintă un nou standard internațional. Concluzia este una inedită: copiii trebuie lăsați liberi în lumea digitală, urmând doar să fie protejați de violență, exploatare, abuz și dezinformare.

Potrivit sursei citate, pentru realizarea drepturilor copilului în mediul digital trebuie respectate patru principii:

– nediscriminarea: așa cum drepturile sunt egale pentru toată lumea, tot astfel și accesul la mediul digital trebuie asigurat pentru toată lumea, fără nicio deosebire;

– interesul superior al copilului: copiii au dreptul de a căuta, de a primi, de a transmite informații, de a fi tratați cu atenție și de a fi protejați în mediul online;

– dreptul la viață și dezvoltare: pentru ei, trebuie reduse riscurile legate de conținut, contact și comportament având caracter violent, agresiune cibernetică, hărțuire, jocuri de noroc, exploatare și abuz, inclusiv cele sexuale, incitare la sinucidere, recrutare de către infractori, bande sau teroriști;

– respect pentru opiniile copiilor: ei participă la viața comunității și trebuie consultați mai ales când se elaborează legi, politici, programe pentru drepturile lor în mediul digital.

Comentariul ONU arată că trebuie ținut seama de capacitățile în evoluție: copiii mici trebuie controlați de părinți, dar pe măsură ce cresc copiilor trebuie să li se respecte dreptul la intimitate. În noua lume, marcată de digitalizare, se schimbă poziția copiilor în societate.

 

Punerea în aplicare a drepturilor copiilor în mediul digital se face în mai multe direcții:

– legislația trebuie să prevadă drepturile copiilor în  mediul digital; politicile statului trebuie să prevadă accesul și implicarea copiilor la mediul digital, să protejeze copiii de agresiuni cibernetice, respectiv de exploatare și abuz sexual digital;

– trebuie identificat un organism național statal care să se îngrijească de drepturile copiilor în mediul digital;

– trebuie alocate resursele adecvate pentru incluziunea digitală a tuturor copiilor;

– companiile trebuie să realizeze produse și servicii digitale care să nu vatăme sau să contribuie la vătămarea copiilor, respectiv să nu colecteze date personale pentru a-i supune la publicitate țintită;

– trebuie aduse la cunoștința copiilor drepturile lor, organismele competente în caz de încălcare, ghiduri de apelare la acestea; trebuie asigurată asistența copiilor în aceste proceduri, tratarea celor care sunt victime, iar cei care sunt acuzați de încălcări ale legislației online să fie tratați tot ca victime;

– părinții trebuie să învețe despre drepturile copiilor, dar mai ales trebuie să se alfabetizeze digital. Ei trebuie să învețe despre riscurile la care sunt supuși copiii în folosirea produselor și serviciilor digitale și să fie informați cu privire la modurile prin care pot respecta și proteja viața privată a copiilor în raport cu mediul digital. Monitorizarea activității digitale din partea părinților și a îngrijitorilor trebuie să fie proporțională și în conformitate cu capacitățile în evoluție ale copilului;

– profesorii trebuie să beneficieze de formare inițială și continuă referitoare la mediul digital, pentru dezvoltarea cunoștințelor, abilităților și practicilor lor;

–  polițiștii, procurorii și judecătorii trebuie să învețe despre protecția, investigarea și urmărirea penală în caz de comitere a unor infracțiuni de/asupra copiilor în mediul digital.

În privința drepturilor concrete, Comentariul prevede:

– educația digitală trebuie predată în școli, ca parte a programelor de învățământ de bază, începând cu nivelul preșcolar și continuând pe parcursul celorlalți ani școlari;

– instituțiile statului trebuie să ofere informații copiilor într-un format adecvat vârstei lor și prin ghiduri prietenoase;

– companiile private trebuie să protejeze copiii de conținut periculos; colectarea datelor personale trebuie să fie minime; sistemele de filtrare și de moderare nu trebuie să împiedice accesul la informații;

– copiii nu trebuie manipulați sau dezinformați în lumea digitală;

– copiii nu trebuie supravegheați din ce grupuri virtuale fac parte;

– ei trebuie să aibă dreptul de a folosi avatare sau pseudonime;

– copiii separați de unul sau ambii părinți trebuie să țină legătura cu aceștia prin mediul digital;

– când agresorii sunt chiar părinții, copiii trebuie să aibă acces la servicii de consiliere confidențiale;

– copiilor cu dizabilități trebuie să li se asigure acces la mediul digital în format accesibil (pentru orbi, pentru surzi); celor săraci trebuie să li se ofere tehnologii la prețuri accesibile;

– nu trebuie uitat de nevoia de odihnă a copiilor, exerciții fizice și interacțiune fizică cu colegii, familia și comunitățile.

Documentul original poate fi accesat AICI

Pătura socială cea mai vulnerabilă în fața online-ului. Vasile Dîncu: “Nu cred în libertatea absolută”

Copiii reprezintă pătura socială cea mai avantajată și, totodată, cea mai vulnerabilă în fața mediului online. Sociologul Vasile Dîncu este de părere că minorii au nevoie de libertate în mediul online, însă de una ghidată, supravegheată. 

“Am o părere care diferă puțin de opinia celor care vorbesc despre un libertinaj total în ceea ce privește modul în care copiii, minorii pot alege să utilizeze internetul. Cred că este nevoie de libertate, însă de una ghidată, supravegheată. Evident că în momentul în care vom interzice copiilor să navigheze în zona virtuală, vom crea din asta o tentație și punând o barieră, copiii vor deveni mult mai tentați să treacă de ea.  De aceea, eu cred că ideea de libertate a copilului nu este una absolută, pentru că nu are responsabilitate. Atât timp cât pentru faptele copilului, până la o anumită vârstă, este responsabil părintele, este responsabil educatorul când este la școală, mi se pare normal să corelăm aceste drepturi cu responsabilitatea. Când devine responsabil, atunci are și drepturi absolute. Nu putem vorbi despre un drept absolut în ceea ce privește libertatea de navigare”, a declarat sociologul.

Vasile Dîncu a mai abordat tema necesității dezvoltării unor programe educaționale, dedicate inclusiv părinților, care să vină în ajutorul educării copiilor în sfera digitală. Sociologul subliniază că este necesar ca sistemul de învățământ să să educe minorii și în acest sens. 

“Cred că ar trebui să dezvoltăm programe educaționale, atât la școală, cât și la nivelul societății. Programele educaționale ar trebui făcute inclusiv pentru părinți. Așa cum părinții au învățat în școala hibridă să lucreze cu programe online, cum au învățat să îi mediteze pe copii fiindcă nu au avut de ales, cred că ar trebui să facem și o educație a adulților în ceea ce privește comportamentul vis a vis de bullying, de cunoștințe de pe internet, participarea la rețele de socializare, la grupuri care pot reprezenta un pericol pentru copii.

De asemenea, modul în care copiii fac trecerea de la online la viața reală este important. Trebuie să îi învățăm să descopere singuri pericolele care pot exista în zona aceasta virtuală și în folosirea anonimatului sau a pseudonimelor. 

Trebuie să lucrăm și la programele școlare, care ar trebui să prevadă aceste aspecte fiindcă nu interdicția este cea mai importantă. Înainte de a lăsa copiii să navigheze liberi și nesupravegheați, ar trebui să le oferim educația necesară pentru a înțelege care sunt pericolele internetului, pericolele care îi pândesc în această lume pe care, de foarte multe ori, mai ales acum, în pandemie, când copiii nu sunt lăsați să se joace împreună, să se viziteze, o vor folosi pentru a contura o relație compensatorie. Copiii au nevoie mai mult decât adulții de ceilalți și tocmai de aceea trebuie să îi pregătim pentru asta”, a explicat sociologul. 

Vasile Dîncu a mai subliniat că libertatea oferită copiilor în sfera digitală trebuie să fie una ghidată: “Nu cred în libertatea absolută, cred într-o libertate ghidată, educată. În momentul în care copilul este pregătit, sigur că va ajunge să navigheze singur. Interdicția, însă, este la fel de periculoasă, fiindcă îi va pune pe copii în situația de a găsi cu orice preț soluții pentru a intra  pe rețele de socializare și așa mai departe”. 

“Trebuie să înțelegem rezoluția ONU ca fiind una mai degrabă indicativă, pe care să o aplicăm în funcție de regulamentele, legile și cultura specifică unei țări. Aș privi această libertate doar ca pe un principiu, însă ca pe unul pe care să-l aplicăm în România într-o manieră adaptată și poate mai creativă”, a conchis sociologul Vasile Dîncu. 

Mirel Palada: Recomandările ONU impietează asupra libertăților individuale

Sociologul Mirel Palada a comentat recomandarea ONU realizând o analogie între responsabilitățile, riscurile și drepturile copiilor din mediul obișnuit versus cel online. Interacțiunea online este inevitabilă și a înlocuit relaționarea reală, din viața de zi cu zi, este de părere Mirel Palada. 

“Una este să se permită un astfel de lucru la 5 ani, alta este situația la 16 ani. La fel cum copiilor le oferim libertatea de a se bucura de drepturi de a interacționa cu cine vor ei pe stradă, în grupuri de cunoscuți, de prieteni (asta înainte de online), fiind, însă, precauți (recomandările părinților se referă la a avea grijă cu cine se împrietenesc/întovărășesc, să aibă grijă să nu consume substanțe, lucruri care fac parte din expunerea inevitabilă la realitate, care este asociată cu riscuri), la fel avem, în cadrul interacțiunii în grupurile online, în funcție de capacitatea de relaționare a unui copil, anumite (libertăți și riscuri – n.r.). 

Această situație este, în mod cert, diferită la 4 ani de 6 ani, de 9 ani, de 12 ani. Putem, la un moment dat, să le permitem lucrurile acestea. Interacțiunea online este inevitabilă și, din păcate, într-o bună măsură a înlocuit lumea reală.

Aș face analogia cu tipul de asumare pe care adulții îl au la adresa copiilor în grupurile reale, fizice, cu asumarea pe care trebuie să o aibă și în grupurile online. 

Dacă ONU a avut înțelepciunea birocratică să dea o recomandare în 1950 sau 1983 în care să precizeze cum trebuie să interacționeze copiii atunci când joacă țurca în nisip, probabil acum au același drept birocratic de funcționari cretini la cap, astfel încât să dea aceleași recomandări legate de cum trebuie să interacționeze copiii în online.

E vorba mai degrabă de o tendință inevitabilă a instituțiilor de suprareglementare. Face parte din acest curent ideologic progresist, în cadrul căruia vin să spună că instituția, înțelepții, democrații știu ei mai bine cum trebuie oamenii să-și gestioneze viața, cum trebuie să facă sex, cum trebuie să mănânce grăsimi, cum trebuie să consume x, y, z. Prin urmare, vin cu astfel de recomandări care sunt intrusive și care impietează asupra libertăților individuale. Birocrații sunt tentați să-și asume aceste atitudini de semi-zei”, a declarat sociologul Mirel Palada. 

Psihologul Ana Bulai, despre raportarea copiilor la mediul online

Sociologul și psihologul Ana Bulai a scos în evidență importanța dreptului la libertate al copiilor. Încălcarea sa, mai ales în cazul copiilor care pășesc în adolescență (peste 10 ani), este extrem de traumatizantă pentru copil și aduce prejudicii majore în dezvoltarea personalității acestuia, în conturarea respectului de sine și a felului în care își construiește propria identitate, potrivit sociologului Ana Bulai.

“Raportarea copiilor la mediul online, însă, se face extrem de deficitar în această perioadă mai ales, în care după ce i-am învățat pe copii și am încercat să-i ținem cât mai departe de telefon, de internet, până anul trecut, iată că de un an de zile îi avem câte șapte, opt ore pe zi în fața calculatorului, utilizând un mediu în care nu există niciun fel de restricții și niciun fel de obligații. Accesarea internetului de către un copil, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie restricționată nu de către părinte, ci în mod automat de către instrumentele online care detectează prezența copilului cu ceea ce înseamnă profil sau IP, așa cum este în cazul televiziunii.

Noi avem un CNA care reglementează din punct de vedere moral și juridic un mediu care nu mai are impact, respectiv audio-vizualul, care nu mai creează modele sociale. În schimb, internetul, cel care generează comportamente mai ales la această vârstă fragedă, este liber și sunt studii consistente care urmează să se facă și în România (UNICEF, Salvați Copiii, etc) care arată că expunerea la violență, de la cea verbală până la violența împotriva copiilor, expunerea la pornografie extrem de intensă în mediul online, la mesaje persuasive de genul Cheltuiește bani pentru a-ți cumpăra vieți sau alte bonificații în jocurile adresate copiilor au crescut în intensitate în ultimul an, cu consecințe a căror gravitate nici nu o putem estima în prezent”, a reliefat sociologul Ana Bulai. 

Dacă în trecut copiii erau expuși violenței sau bullying-ului în mediul școlar, în prezent acest mediu violent și nociv se regăsește în sfera digitală, iar copiii nu sunt învățați de nimeni (nici la școală, nici în familie) cum să facă față și cum să reacționeze în astfel de situații, este de părere psihologul Ana Bulai. 

“În acest context, din punctul meu de vedere, nu implicarea părinților este soluția, pentru că și dacă îi responsabilizăm pe părinți, capacitatea lor de a interveni util este destul de limitată. Ce poate face un părinte decât să îi spună nu te uita aici, nu intra pe acest site? Trebuie să existe niște mecanisme informatice de reglementare și de protejare a copiilor. Mediul acesta este unul pe care în prezent, noi îl tratăm, din punctul meu de vedere, cu multă ușurință – Ei, și dacă a văzut? Din ce în ce mai mulți copii nu au doar deficiențe din punct de vedere cognitiv de atenție, echilibru afectiv, emoțional, ci chiar dezvoltă teribilisme în sensul violenței, chiar și în ceea ce privește violența verbală – extrem de mult, în sensul hărțuirii sexuale, etc. 

Dacă ne uităm pe chat-urile din cadrul jocurilor, din punctul meu de vedere este inadmisibil ca programul să nu aibă niciun mecanism de filtrare a injuriilor pe care copiii și le adresează unul altuia – un mecanism similar cu cel care există pe rețelele de socializare. Cred că jocuri fără astfel de filtrări nu ar trebui comercializate copiilor. Sunt mai nocive decât excesul de zahăr sau de chimicale din alimente.

Este intolerabil, de exemplu, ca platforme educaționale să nu aibă un spelling în limba română, o modalitate automată de corectare, mai ales fiind adresată copiilor. În aceste condiții, noi ne minunăm de ce copilul care scrie și tastează zilnic rămâne agramat până termină liceul. Dacă ar avea aceste modalități de corectare, poate ar învăța cum să scrie corect. Măcar pe astfel de platforme”, a explicat Ana Bulai. 

Toate aceste aspecte ar trebui reglementate, subliniază sociologul. “Fac parte, cred, dintr-un cadru legislativ pe care autoritatea națională în domeniu, ANCOM-ul, ar trebui să le aibă în vedere. Filtrarea informațiilor pentru copii, obligații pentru cei care distribuie materiale online copiilor, modalități prin care platformele educaționale blochează în mod automat site-uri sau ferestre cu caracter nociv – toate lucrurile acestea ar trebui avute în vedere”, a conchis Ana Bulai.