De patru zile, Israelul este sub asaltul rachetelor trase de gruparea paramilitară islamistă Hamas. Tot de atâta timp, oamenii trăiesc în teroare, cu ochii spre cer, de unde vine moartea. Iată mărturia unui român aflat acolo, făcută pentru Evenimentul zilei.

Oamenii stau cu urechile ciulite la sirenele care, zi și noapte, anunță atacurile aeriene. Dar dau și semnalul că lumea trebuie să fugă din calea rachetelor, să se adăpostească în buncărele din beton. Cu cât apropierea de linia de foc a teroriștilor este mai mare, cu atât sunetul îngrozitor și asurzitor al tirurilor de rachete este mai strident, mai greu de suportat. Iar moartea este mai aproape. La fel cum timpul de reacție este extrem de mic în fața proiectilelor ucigașe. Evenimentul zilei a stat de vorbă cu un român care locuiește în orașul Beer Șeva, aflat la doar 40 de kilometri de Fâșia Gaza, locul din care teroriștii Hamas scuipă foc și moarte.

O banală evacuare, peste o mie de rachete trase spre Israel

De la începutul conflictului izbucnit așa, ca din senin, după o banală evacuare a unui imobil din sudul Ierusalimului - incident folosit de gruparea Hamas ca pretext pentru a declanșa atacurile -, asupra Israelului au fost lansate peste o mie de rachete. Poate prăpădul ar fi fost și mai mare, dar echipamentele performante antiaeriene ale armatei israeliene au reușit, în mare parte, să anihileze în aer proiectilele aducătoare de moarte. Un război dus pe cer, deasupra orașelor asediate, aflate în bătaia rachetelor teroriștilor.

Atacurile cu rachete și sirenele dictează ritmul vieții

La doar 40 de kilometri de Fâșia Gaza - linia de foc a palestinienilor, loc de unde țâșnesc sute de rachete în fiecare zi spre orașele israelite -, se află orașul Beer Șeva. Al doilea al Israelului, după întindere, localitate împărțită în patru zone, după punctele cardinale, în care trăiesc peste 250.000 de oameni.

Aici, ca în tot Israelul, viața se trăiește acum doar în ritmul impus de atacurile cu rachete. Și de sunetul strident, dar salvator, al sirenelor care alarmează populația că, în cel mult 120 de secunde, trebuie să se adăpostească cât mai repede în buncărele din beton ale locuințelor lor. Sau în camerele de refugiu comune ale magazinelor și chiar ale farmaciilor. Însă, în Beer Șeva, totul îmbracă alte dimensiuni din cauza apropierii de ”cuibul” de foc al palestinienilor care seamănă moarte cu fiecare rachetă lansată.

”Plouă” cu resturile rachetelor distruse pe cer. Cerul se înegrește de la fum și foc

”Tot timpul sună sirena. Se trage continuu, mai ales noaptea. Dormim cum putem, câte o oră, două. Pot fi și trei, patru atacuri pe noapte. La fiecare alarmă ne refugiem în buncărul casei. Încercăm să ne odihnim pe timpul zilei. Sute de rachete zboară deasupra orașului nostru în zgomot asurzitor atunci când tirurile sunt îndreptate către sudul Israelului. Aproape că vezi focul de la gura țevii. E chiar deasupra capetelor noastre. Dar, armata israeliană reușește să intercepteze cele mai multe dintre rachete. Le distruge în aer. Atunci, cerul se înnegrește de la fum și foc și se aud bubuituri extrem de puternice, iar resturi ale rachetelor distruse cad în oraș. ”Plouă” peste noi cu schije, cu bucăți mari metalice care fac distrugeri mari. Lovesc mașini, clădiri. De aceea, suntem sfătuiți să nu ieșim din casă decât pentru a merge la lucru și pentru a ne lua alimente. Asta ca să nu fim uciși de resturile proiectilelor care cad peste oraș. Iar atunci când suntem surprinși în drum spre buncăr, trebuie să ne culcăm la pământ, cu mâinile pe cap, departe de mașini”, povestește Natan Cohen, un lider al românilor din Beer Șeva.

Pot fi și patru atacuri cu rachete pe noapte, lumea fuge în buncăre. Disciplina le salvează viața.

Chiar dacă este sub asediu, orașul aflat la doar 40 de kilometri de linia de tragere a palestinienilor Hamas nu s-a închis. Are viață. Lumea merge la serviciu, iar când sună alarma oamenii lasă totul și se adăpostesc atât timp cât este nevoie. Apoi, activitatea se reia. S-au închis doar școlile, unități de învățământ care nu sunt ocolite de atacurile criminale cu rachete lansate din Fâșia Gaza. Zilele acestea, un obuz a lovit o școală. Putea fi o tragedie uriaș în care să piară foarte mulți copii. Dar pentru că nu era nimeni acolo, pentru că primarul a închis școlile și grădinițele, nu au fost victime.

Israelienii din Beer Șeva sunt extrem de disciplinați. Respectă cu strictețe indicațiile autorităților care lansează tot felul de avertismente pe toate canalele media. Nu ies din casă și, la primul semn care indică un viitor atac aerian lansat asupra orașului, oamenii sunt deja în buncăre. Nu au la dispoziție decât un minut. Nu contează că este vorba de un atac derulat în plină noapte și că au fost treziți din somn poate pentru a patra oară sau că alarma se dă ziua în amiaza mare când sunt la serviciu. Asta le salvează viața! Disciplina!

Fiind foarte aproape de granița cu Fâșia Gaza, locuitorii din Beer Șeva sunt martori a tuturor lansărilor de rachete ucigașe care vizează întreg sudul Israelului. De aceea, alarma nu sună întotdeauna pentru ei. Atunci când nu sunt în pericol iminent, doar privesc spre cerul spintecat de proiectilele palestinienilor și se roagă pentru cei din orașele înspre care se îndreaptă acele rachete.

”Când au ieșit din buncăr, casa nu mai era. Era doar moloz...Oamenii nu mai aveau nimic, dar erau în viață”

”Nu întotdeauna suntem alarmați când se trage din Fâșia Gaza. Auzim focurile de armă, dar nu e pricol pentru că nu ne vizează mereu pe noi. Dar pentru că suntem aproape, când se trage spre sudul Israelului, vedem sutele de obuze care zboră deasupra noastră. Nopatea, cerul e roșu. Atunci, ne gîndim la frații noștri spre care se îndreaptă obuzele. Au fost cazuri când și la noi rachetele au lovit în plin locuințe. Dar oamenii au scăpat pentru că s-au aflat în adăpost. Au intrat acolo așa cum au fost antrenați. Când au ieșit, casa nu mai era. Era doar moloz...Oamenii nu mai aveau nimic, dar erau în viață. Asta e important. Nu casa! Pentru că statul israelian și societățile de asigurare le ridică sinistraților de război altă casă, exact cum a fost cea bombardată. Așa, oamenii o pot lua de la capăt, pot începe o nouă viață. Până să aibă o casă nouă, statul îi mută la hotel, are grijă de ei, nu îi abandonează”, ne-a mai spus Naran Cohen, unul dintre cei 250.000 de oameni care trăiesc la doi pași de gurile de foc ale palestinienilor.

Fetiță de patru ani, ucisă în buncărul casei

Tragediile nu îi ocolesc pe israelieni în vreme de război pentru că nu toate rachetele pot fi interceptate de antiaeriana armatei. La Sderot, un orășel aflat aproape de granița cu Fâșia Gaza, o fetiță de numai patru ani a pierit chiar în buncăr, unde se adăpostise cu mama ei. Lovitura, trasă de foarte aproape, de la doar câțiva kilometri, a fost atât de puternică încât a distrus parțial blindajul unui geam. Suficient ca schijele să împroaște moarte în interiorul camerei de refugiu din beton armat. Mama copilei a scăpat, dar a suferit răni foarte grave. În asemenea localități de graniță cu ”epicentrul morții”, timpul de reacție al populației nu este mai mare de 10 secunde pentru a intra în buncăr înainte ca racheta lansată să ajungă la impact și să lovească ținta.