Sondajul care înspăimântă Bruxellesul și Parisul! Electoratul european se răzvrătește
- Ovidiu Drugă
- 4 mai 2021, 22:10
Pe măsură ce politicienii se întrec în măsuri de stânga în materie de imigrație și "diversitate", electoratul descrie o mișcare în direcție opusă
Potrivit unui studiu, electoratul european și mai ales cel francez e din ce în ce mai spre dreapta. În cinci ani, proporția francezilor care susțin dreapta a crescut de la 33% în 2017 la 38% în 2021, se arată în sondaj.
Francezii sunt de partea generalilor în conflictul cu Macron. Risc mare de război civil
Cutremur politic în Europa
Situația e cruntă pentru președintele Macron și, pe cale de consecință, pentru establishmentul politic european. Asta pentru că, un an înainte de alegerile prezidențiale din Franța, „marea întrebare este dacă această realiniere la dreapta va aduce beneficii dreptei guvernamentale sau extremei drepte”, susține Fondapol. Nu numai francezii sunt din ce în ce mai reticemți față de politicile liberale. Și opinia publică din Germania, Italia și chiar Marea Britanie este din ce în ce mai de dreapta, potrivit sondajului publicat marți, 4 mai, de Fundația pentru Inovare Politică (Fondapol).
Ecuația franceză, vitală pentru Bruxelles
Dacă Brexitul nu a distrus Uniunea Europeană, o eventuală defecțiune a Franței ar putea fu fatală. Tocmai de aceea, rezultatele noului sondaj stârnesc panică.
„Poziționarea politică pe o axă stânga-dreapta dezvăluie o deplasare spre dreapta a electoratului european. (...) Curente puternice de dreapta se fac simâite în Franța ”, notează studiul realizat folosind datele din Barometrul încrederii politice al lui Cevipof (Sciences Po) de la OpinionWay.
Khmerii verzi se pregătesc să ia puterea în Germania. Vom ajunge să o regretăm pe Mutti Merkel?
În cinci ani, proporția francezilor care împărtățesc valori din dreapta spectrului politic „a crescut continuu, de la 33% în 2017 la 38% în 2021”, precizează sondajul. În aceeași perioadă, proporția cetățenilor cu convingeri din stânga a rămas aproximativ stabilă (25% în 2017 și 24% în 2021). „Acest studiu arată că e vorba și de un eșec al stângii”, susțin autorii studiul, estimând că stânga politică "nu mai reușește să impună o imaginație colectivă de câțiva ani”.
Imigrația și Islamul politic, marile probleme
În ceea ce privește migrația, 63% dintre francezi spun că sunt rezistenți la deschidere. mai mult, 62% dintre cetățeni cred că Islamul politic „reprezintă o amenințare pentru Republica”. Această frică este împărtășită de 81% dintre susținătorii dreaptei și 45% dintre susținătorii stângii. Ideea că e vorba de un viraj spre dreapta a societății „se bazează aici pe asimilarea valorilor culturii de dreapta, inclusiv a naționalismului în chestiunea identității, și a liberalismului politic atașat individualismului”, analizează autorii studiu.
La scară europeană, această „deplasare” spre dreapta este prezentă în fiecare țară studiată: 44% dintre italieni sunt în dreapta (față de 31% de stânga), 40% din britanici (față de 25% în stânga), 38% dintre francezi (față de 24% de stânga) și 36% dintre germani (față de 26% de stânga).
Sondajul a fost efectuat în Franța, Germania, Italia și Marea Britanie în rândul a 7.603 persoane în perioada 20 ianuarie - 10 februarie 2021 de către institutul de votare Opinion Way, scrie Le Figaro.