Târgul secret dintre Preşedintele Klaus Iohannis şi Patriarhul Daniel

Târgul secret dintre Preşedintele Klaus Iohannis şi Patriarhul Daniel

Jurnalistul Ion Cristoiu a făcut câteva remarci la adresa modului în care s-au desfășurat, în acest an, Sărbătorile Pascale.

Potrivit cunoscutului publicist, acesta esre rezultatul unei înțelegeri între Patriarhul Daniel și președintele țării, Klaus Iohannis.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“Până şi orbii (orbii care vor rămâne orbi, nu cei pe care îi va vindeca Iisus) au putut vedea deosebirea spectaculoasă de atmosferă de anul acesta, de Paşti, faţă de atmosfera de anul trecut, de Paşti, dar mai ales faţă de cea din timpul pelerinajelor la Moaştele Sfântului Andrei şi la Moaştele Sfintei Parascheva.

Când spun atmosfera nu mă refer la măsurile de restricţie în privinţa Sărbătorii Învierii şi a Pelerinajelor. Fireşte, în materie de restricţii deosebirea sare în ochi. Anul acesta nu numai că s-au permis slujbele de Înviere, dar mai mult, de vineri începând, românii au avut impresia că Pandemia a trecut. Măsurile de purtare a măştii în chip obligatoriu, de distanţare fizică au rămas din punct de vedere oficial.

Din punct de vedere neoficial însă, ele au fost împinse în plan secund. Presa, pe cale de a fi Miluită, folosită de regim în Pandemie pe post de delatoare mizeră, s-a făcut că nu mai vede încălcările măsurilor. Din programele TV au lipsit avertismentele Apocaliptice. Până şi Marele Cioclu Apocaliptic, sinistrul Raed Arafat, a ieşit la una dintre televiziunile de casă nu pentru a zbiera la noi ca nu cumva să petrecem de Paşti, că ne ia Mama Virusului mai ceva ca Mama Dracului, ci pentru a profeţi, mai ceva decît comuniştii împlinirea Visului de aur al omenirii, că Pandemia e pe cale de a fi biruită.

Atmosfera de veselie cu mască, fără mască, întreţinută de televiziuni şi asigurată de autorităţi, astfel încât nici unui român să nu-i rămână în gât mielul şi să-i se scurgă pe alături de gâtlej vinul, a fost întărită de absenţa mânuitorilor de bulane. Deşi Paştele şi 1 mai au însemnat mari migraţii de popoare spre Munte şi spre Mare, Autorităţile n-au mai trimis în locurile de petrecere hoardele purtătoare de bulane ca să administreze lovituri pe spinare şi de chitanţiere ca să împartă amenzi în dreapta şi-n stânga.

Acestea sunt aspecte care sar în ochi când vine vorba de a raporta atmosfera de acum la atmosfera de anul trecut. Dacă ţinem să nu-i dăm o semnificaţie politică deosebirea poate fi pusă pe seama Noii politici a regimului Iohannis. Esenţa acestei politici e următoarea:

Pandemia există atâta timp cât se mediatizează

Ca şi în ultimii ani ai lui Ceauşescu, atmosfera depinde de raportări. Cifrele privind infectările sunt uşor de falsificat:

Se fac tot mai puţine testări.

Morţii, aşa cum ne-a semnalat Vlad Voiculescu (fapt pentru care a şi fost debarcat, luat în seamă de Ioana Mihăilă, care pare mai degrabă un ministru al Sănătăţii din partea PSD şi nu USR PLUS, atât de oiţă e cu premierul) pot fi şi ei mermeliţi ca număr. În definitiv cine a murit de Covid-19 şi cine a murit de sifilis decide pixul celor de la DSP.

Nu la atmosfera generală de optimism din apropierea veseliei generale mă refer eu, ci la atmosfera din jurul Bisericii.

Deosebirea faţă de anul trecut e spectaculoasă.

În 2020, de la Paşte începând şi terminând cu Pelerinajele, Biserica a fost călcată în picioare de către regimul Iohannis. Despre această persecutare a Bisericii de către stat, de raportat, în condiţiile democraţiei, la hăituirea primilor creştini, am scris şi vorbit în comentariul de pe cristoiublog.ro şi la emisiunea Gândurile lui Cristoiu de pe Aleph News. Iată un fragment semnificativ din Jurnalul meu video din 29 noiembrie 2020:

„Eu am abordat acest conflict unic în istoria României moderne, nu în istoria postdecembristă, dintre Biserică şi stat. De fapt asistăm, la cel mai mare atac din istoria României împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Nu sunt bigot, sunt creştin, am criticat uneori Patriarhia. Dar, atenţie, asistăm la cea mai jegoasă campanie. Nu e o campanie de atei. Ateii sunt oameni care sunt indiferenţi faţă de religie. Nu cred. Noi asistăm la o campanie de ură împotriva Bisericii. Această campanie de ură este dusă de presa şi de USR PLUS. E treaba lor. Un domn numit Klaus Iohanns a dat dispoziţie PNL-ului să fie mai rău decît USR PLUS în această hărţuire a Bisericii Ortodoxe Române. Este opera nemijlocită a lui Klaus Iohannis”.

În 2021, presa regimului nu s-a mai năpustit să arate cu degetul acuzator slujbe unde nu s-au respectat măsurile de protecţie

Anul acesta atmosfera e schimbată în chip spectaculos. Presa regimului nu s-a mai năpustit să arate cu degetul acuzator slujbe unde nu s-au respectat măsurile de protecţie şi nu s-a grăbit să trimită la ghilotină declaraţii ale unor clerici precum Teodosie, care pune pe Iisus Cristos mai presus de vaccinul de la Pfizer. Ultima conferinţă de presă a lui Klaus Iohannis a fost o revărsare de şoapte dulci la adresa Bisericii şi mai ales a drepturilor acesteia de a-şi rostui ritualurile.

Interlocutorul meu de la Aleph News, părintele profesor Constantin Preda a ţinut să remarce schimbarea de atmosferă faţă de Biserică. Înţelept, domnia sa a vorbit de clasa politică. Eu, mai puţin înţelept, voi spune că-i vorba de Klaus Iohannis:

„Văd că s-a schimbat atitudinea clasei politice faţă de Biserică, cel puţin anul acesta. Anul trecut au încercat, sau cel puţin aceasta a fost părerea multor credincioşi şi chiar a clerului, că Biserica a fost scoasă vinovată pentru diferite probleme pe care nu le rezolvau cei din clasa politică sau pentru bîjbîielile lor. Pentru că nu era vinovată linguriţa. Asta este o tradiţie bimilenară, de 2000 de ani urmăm aşa. A mai trecut Biserica prin astfel de molime sau pandemii şi nu am cunoscut nicio persoană să se fi infectat din împărtăşanie. Noi am păstrat această regulă. Sigur, au fost reticenţe din partea oamenilor, dar noi am continuat şi continuăm aceeaşi tradiţie. Aceste ritualuri sunt conţinutul credinţei noastre”.

Din punct de vedere istoric, momentul de schimbare faţă de Biserică l-a constituit vizita făcută de Klaus Iohannis Patriarhului Daniel în ziua de 16 februarie 2021.

Ne-am bucura să credem că vizita a fost semnul unei cedări a Statului în confruntarea cu Biserica. Mai sceptici, altfel spus, mai buni cunoscători ai şmecherilor politruceşti, noi credem că vizita a fost momentul unui târg, gen: Îţi dau, îmi dai.”, a scris Ion Cristoiu.