Adrian Ursea riscă să îşi piardă postul. Nice e pe val, dar şefii „vulturilor” vor un nou antrenor

Adrian Ursea riscă să îşi piardă postul. Nice e pe val, dar şefii „vulturilor” vor un nou antrenor

Chiar dacă Nice traversează o perioadă foarte bună în Ligue I, conducerea clubului francez îi caută un înlocuitor lui Adrian Ursea. Potrivit presei din Hexagon, antrenorul român îi va mai pregăti pe roş - negri, din postura de principal, doar până la sfârşitul sezonului actual.

Adrian Ursea şi formaţia din oraşul Nisa sunt neînvinşi de cinci etape în campionatul din Fraţa, dar şefii „vulturilor” vor să aducă, în pauza competiţională din vară, un tehnician cu experienţă. Jurnaliştii din Haxagon anunţă că trupa ce evoluează pe stadionul „Allianz Riviera” a început deja tratativele cu mai mulţi antrenori, iar mare favorit să o preia pe Nice este Julien Stéphan.

„Nice căută să îi găsească un înlocuitor permanent lui Patrick Vieira. Deşi echipa trece printr-o perioadă bună, sub supervizarea antrenorului interimar Adrian Ursea, conducerea clubului este interesată să îl angajeze pe fostul tehnician al celor de la Rennes, Julien Stéphan” au titrat ziariştii de la cunoscuta publicaţie France Football.

Stephan, demis chiar după eşecul în faţa lui Adrian Ursea

Julien Stéphan a rămas liber de contract, după ce s-a despărţit de Rennes, la sfârşitul lunii martie. Tehnicianul în vârstă de 40 de ani şi-a luat adio de la gruparea bretonă chiar în urma unui eşec suferit pe teren propriu, în faţa Nice-ului lui Adrian Ursea. Rossonerii din Nisa s-au impus atunci cu scorul de 2 - 1, iar Rennes bifa astfel cea de-a şaptea partidă la rând fără victorie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deşi e mai tânăr decât Ursea, Julien Stéphan şi-a făcut un nume important în fotbalul francez. Din 2018, acesta a pregătit prima echipă a lui Rennes şi i-a calificat pe bretoni, an de an, în cupele europene. În sezonul trecut, gruparea de pe „Roazhon Park” a prins chiar un loc de Champions League. „Stephan se află primul pe lista scurtă a lui Nice, cu toate că a avut o singură experienţă în Ligue I” au mai scris jurnaliştii francezi.

Christophe Galtier intră şi el în cursă

Presa din Hexagon dezvăluie că şefii lui Nice îl iau tot mai serios în calcul şi pe Christophe Galtier. Experimentatul tehnician de 54 de ani o conduce, în prezent, de pe margine pe Lille, ocupanta surpriză a primei poziţii din Ligue I.

Cu şapte runde înainte de finalul campionatului, echipa lui Galtier are un avantaj de doar trei puncte în faţa principalei favorite, Paris Saint - Germain. La distanţă foarte mică de cele două se află şi Monaco şi Lyon.