Vine gerul peste România. ANM a emis o avertizare pentru vreme deosebit de rece
- Adrian Horeboiu
- 22 martie 2021, 11:16
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare cu privire la vremea rece. Meteorologii au anunțat precipitații moderate, vreme deosebit de rece și intensificăti locale ale vântului.
ANM a emis o nouă avertizare cu privire la vremea rece. Aceștia au anunțat precipitații moderate, vreme deosebit de rece și intensificăti locale ale vântului.
Această prognoză este valabilă pâna marți, la ora 10:00, însă conform meteorologilor, vremea deoosebit de rece se va menține până vineri.
Ce a anunțat ANM
ANM informează că aria precipitaţiilor moderate cantitativ (15-20 l/mp) va cuprinde treptat sudul şi sud-estul ţării, unde vor fi ploi, lapoviţă, dar şi perioade cu ninsoare. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior, potrivit ANM.
Precipitaţii, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse şi în Transilvania şi în restul zonei montane.
Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea şi în Muntenia, precum şi la munte, cu viteze în general de 40-50 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice şi sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute faţă de mediile climatologice ale perioadei.
De asemenea, meteorologii anunţă că până vineri vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopţilor şi dimineţilor. Pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri, vântul va prezenta intensificări susţinute în jumătatea estică şi la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada.