Adio petreceri la Miami Beach. Poliția “a făcut cinste“ cu spray cu piper. VIDEO
- Andreea Vlad
- 21 martie 2021, 20:36
Amatorii de petreceri din Miami Beach (SUA) și-au văzut visul spulberat de bilele cu piper ale polițiștilor. Orașul distracțiilor se află sub incidența unor noi restricții.
Adio petreceri la Miami Beach. Metropola Miami Beach a declarat o urgență după ce poliția și edilii orașului au reacționat la adunările mari de oameni și nerespectarea regulilor.
Adio petreceri la Miami Beach. Ciocniri puțin cordiale între agenți și iubitorii de distracție
Sâmbătă noaptea, forțele de ordine au spart cheful oamenilor cu ajutorul bilelor cu piper, pe plaja sudică a localității. Mai multe străzi au fost închise, pe fondul instituirii unei noi stări de alertă. Oficialii din Florida speră să țină sub control, prin aceste noi măsuri, ascensiunea diferitelor infracțiuni și a criminalității.
Noile restricții au intrat în vigoare, însă oamenii au continuat să se adune în grupuri mari ignorându-le complet. Sutele de petrecăreții s-au trezit luați la țintă cu bile cu piper, în zona South Beach, după mai multe tentative eșuate de a-i dispersa. Au avut loc ciocniri destul de serioase cu forțele de poliție.
Amatorii de distracție au refuzat să părăsească celebrele plaje de pe coasta Pacificului
La câteva ore după expirarea stării de alertă, mulțimile numeroase erau încă în perimetrul Ocean Drive. Nu manifestau nici cea mai mică intenție de a părăsi plaja. “A devenit un pic scăpat de sub control sau mai mult scăpat de sub control. Linia de trecere este aceea că orașul trebuie să își protejeze vizitatorii, rezidenții, poliția și pe toată lumea”, a declarat primarul din Miami Beach, Dan Gelber.
Starea de alertă, care a instituit și închiderea micilor afaceri sau a străzilor, a fost anunțată cu doar 4 ore mai devreme de către oficiali. Autoritățile au explicat că restricțiile au scopul de a preveni grupurile de oameni, criminalitatea și violența. Rata de infracționalotate a crescut odată cu sezonul de primăvară, așa-zisul Spring Breaker. Decizia a fost anunțată în cadrul unei conferențe de presă susținută sâmbătă la Primăria din Miami Beach.
Tot în zona restricițiilor au intrat bulevardele Collins și Washington, dar și străzile din nordul orașului. Restricțile sunt valabile timp de 72 de ore, însă liderii orașului vor decide dacă se impune prelungirea stării de alertă.
Sursa: Localnews100