Vremea va fi foarte capricioasă, sâmbătă, 20 martie. Iarna nu se dă dusă din România
- Nicolae Comănescu
- 20 martie 2021, 07:00
Vremea de sâmbătă, 20 martie, va fi marcată de cantități considerabile de precipitații sub formă de ninsoare și de ploaie.
Vremea va fi mohorâtă, sâmbătă, 20 martie, bogată în precipitații în majoritatea zonelor țării. Va ninge la munte și în zonele de deal. În restul teritoriilor va ploua, după cum anunță meteorologii. Vântul va sufla slab și moderat. Cu unele intensificări în partea a doua a zilei în sudul Banatului și al Olteniei și în vestul Carpaților Meridionali.
Vremea, sâmbătă, 20 martie, marcată de precipitații
Vor fi și condiții de ceață în anumite zone, îndeosebi spre seară, mai ales în jumătatea de nord a țării, unde se va înregistra și brumă. Vremea se încălzește ușor sâmbătă în București, temperatura maximă fiind de 8 - 9 grade Celsius. În timp ce minima va fi de 1 - 2 grade Celsius. Cerul va fi parțial înnorat, cu unele înseninări parțiale, iar vântul va sufla slab. Spre seară și îndeosebi noaptea vor fi condiții de ploaie slabă. Apoi, dimineața vor fi condiții de ceață.
Țara noastră s-a confruntat cu ninsori abundente, în această perioadă, în zonele montane. După cum au anunțat specialiștii de la ANM, iarna își va mai face simțită prezența în România, în plină primăvară.
„Valorile maxime sunt uşor mai coborâte”
„Este încă iarnă, nu numai în zona de munte, dar şi în zona centrală, în partea de est a ţării, chiar din punct de vedere termic putem să spunem că vremea este autentică de iarnă pentru cea mai mare parte a ţării, pentru că valorile maxime sunt uşor mai coborâte decât ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar.” A anunțat Elena Mateescu, director la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).