Mirel Rădoi, depistat pozitiv la noul coronavirus. Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a fost testat pozitiv chiar înaintea startului preliminariilor CM 2022.
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a fost depistat pozitiv la noul coronavirus în urma testului efectuat luni la Casa Fotbalului, a anunţat, marţi, Federaţia Română de Fotbal.
„Am efectuat luni, 15 martie, un test COVID care, din păcate, a ieşit pozitiv. Nu am simptome acum. Îmi doresc din tot sufletul să fi fost o eroare sau, în cel mai rău caz, ca perioada de 14 zile să fie aproape de final în cazul meu astfel încât să putem începe normal pregătirea partidelor”, a declarat Mirel Rădoi, conform unui comunicat al FRF.
În aceste condiţii, conferinţa de presă programată să se desfăşoare miercuri, 17 martie, la Casa Fotbalului, cu prilejul startului preliminariilor Campionatului Mondial din 2022, nu va mai avea loc.
Mirel Rădoi, depistat pozitiv la noul coronavirus
Selecţionerul va efectua teste suplimentare în următoarele zile pentru clarificarea situaţiei, precizează FRF.
Echipa naţională de fotbal a României va disputa trei partide în luna martie, toate contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022: România - Macedonia de Nord (25 martie, ora 21:45), România - Germania (28 martie, ora 21:45) şi Armenia - România (31 martie, ora 19:00).
România se mai află în grupă cu Islanda şi Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.
Mirel Rădoi, contestat. Cine i-a luat apărarea
Cu toate că anul trecut Mirel Rădoi a avut rezultate destul de slabe la echipa națională, Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a spus că ar fi corect şi moral ca selecționerul să continue pe banca tehnică a primei reprezentativei şi să conducă şi selecţionata de tineret la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
„Ca preşedinte al federaţiei, eu am toată încrederea în Mirel Rădoi să continue. E moral ca Mirel Rădoi să continue ca selecţioner, pentru că este un simbol al generaţiei tinere de antrenori. De asemenea, nu trebuie să uităm de succesul lui de anul trecut cu naţionala de tineret. De aceea consider că ar fi corect şi moral ca Mirel Rădoi să continue şi să stea pe banca tehnică a primei reprezentative, dar şi la Jocurile Olimpice. Este un antrenor integru, iar pentru noi, ca federaţie, integritatea a fost un element extrem de important.
Mirel este un tip luptător, a fost ca jucător şi este şi ca antrenor, aşa că nu cred că el şi-ar dori să renunţe. În acelaşi timp nu e un antrenor care să se agaţe de un contract, de anumite clauze, ceea ce este de apreciat. Am văzut şi declaraţia domnului Gheorghe Hagi care a spus că Mirel Rădoi trebuie să continue. Din 2014 relaţia dintre FRF şi clubul domnului Hagi a fost una foarte bună şi vedem acest lucru la nivelul selecţiilor”, a afirmat el.