Toți românii au acest obiect într-un sertar. Ar trebui să scape de el

Toți românii au acest obiect într-un sertar. Ar trebui să scape de el

Se știe deja că românii preferă să păstreze lucrurile decât să le arunce, iar acest obiect cu siguranță există într-un sertar din casă.

Toți românii au acest obiect uitat într-un sertar din casă. Nu este vorba despre celebra „pungă cu pungi” specifică românilor.

Vorbim despre un obiect care este folosit zi de zi, fără excepție.

Un studiu arată că peste 22 de milioane de telefoane mobile vechi sunt încă păstrate în sertare în România.

Contextul acestui studiu este că 90% din componentele unui telefon mobil pot fi reciclate.

România se află pe ultimele locuri la reciclarea deșeurilor de echipamente electrice şi electronice.

„Telefoanele mobile au devenit parte importantă din viaţa omului modern.

Conform ultimelor date oferite de EESC- European Economic Social Comittee, 90% dintre adulţii din Uniunea Europeană deţin un telefon mobil, jumătate dintre acestea fiind smartphone-uri.

Se estimează că vânzările de telefoane mobile vor ajunge la 5 milioane de unităţi pe zi în 2023, o rată impresionantă care ascunde însă o problemă majoră: ce se întâmplă cu telefoanele vechi, care nu mai sunt folosite?

Din păcate, foarte mulţi dintre deţinători aleg să păstreze produsele în casă, chiar dacă nu le mai folosesc, ori, şi mai alarmant, le aruncă la gunoi sau în mediul înconjurător, ignorând pericolele majore pe care componentele acestora le pot avea asupra naturii şi sănătăţii oamenilor”, spun reprezentanţii asociaţiei Respo DEEE, conform News.ro.

Toți românii au acest obiect într-un sertar din casă

Din păcate, Romania are o rată de reciclare de doar 11% (conform studiului reBuy), existând peste 22 de milioane de device-uri păstrate în locuinţe, conform informaţiilor asociaţiei.

Telefoanele mobile fac parte din categoria de produse electronice care pot fi reciclate în proporţie de 90%.

Smartphone-urile sunt compuse, în mare parte, din metal (45%), sticlă (32%), plastic (17%).

Printr-o reciclare sustenabilă se poate susține economia circulară, aceste materiale urmând a deveni materii prime folosite pentru producerea altor gadgeturi.

“Reciclarea telefoanelor mobile este o reală problemă, nu doar în Romania sau Uniunea Europeană, ci peste tot în lume. Un smartphone conţine peste 70 de elemente în componenţă, mai mult de jumătate din elementele cuprinse în tabelul periodic al lui Mendeleev. Prin reciclarea telefoanelor trebuie să înţelegem că ne aducem o contribuţie esenţială asupra sănătăţii mediului înconjurător. Smartphone-urile conţin materiale rare precum tin, tantalum, tungsten, aur, argint sau paladium. Cu fiecare 10.000 de telefoane mobile reciclate evităm extragerea a 26 de tone de minereu de aur şi 29 de tone de minereu de argint”, declară Cristian Pocol, preşedintele asociaţiei RESPO.

Citește și: Alertă pentru utilizatorii de smartphone. Restricții pentru milioane de oameni

Ne puteți urmări și pe Google News