Klaus Iohannis a semnat. România se împrumută de 4 miliarde de euro de la UE

Klaus Iohannis a semnat. România se împrumută de 4 miliarde de euro de la UE

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care aprobă Acordul de împrumut între Uniunea Europeană şi România. Valoarea acestuia este de peste 4 miliarde de euro și a fost contractat pentru atenuarea riscurilor de şomaj generate de apariţia pandemiei de Covid-19.

Klaus Iohannis a semnat. Este vorba despre decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2020 pentru aprobarea Acordului de împrumut dintre Uniunea Europeană, în calitate de Creditor şi România, în calitate de Împrumutat. Împrumutul este în valoare de 4.099.244.587 euro și a fost parafat la Bucureşti, la 8 octombrie 2020 şi la Bruxelles, la 19 octombrie 2020.

Senatul a votat legea, în calitate de cameră decizională, pe 17 februarie.

Măsurile prevăzute în acordul de împrumut

Acordul de împrumut propune susţinerea unor măsuri acceptate de partea română şi eligibile în cadrul instrumentului SURE (instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de şomaj într-o situaţie de urgenţă ca urmare a apariţiei epidemiei de COVID19), conform evaluării prealabile a Comisiei:

-măsura privind susţinerea indemnizaţiilor de care beneficiază salariaţii, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzator locului de muncă ocupat;

-măsura privind rambursarea unei părţi din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază;

-măsura privind rambursarea aranjamentelor de muncă flexibile ca urmare a reducerii programului de muncă de către angajator cu până la 50% din orele de muncă prevăzute în contractul individual de muncă;

-măsura privind acordarea unor indemnizaţii unor categorii profesionale precum persoane fizice autorizate, avocaţi, cooperative, structuri sportive, persoane fizice care obţin venituri exclusiv din drepturi de autor şi drepturi conexe, care întrerup activitatea din cauza efectelor SARS-CoV-2 pe perioada stării de urgenţă;

-măsura privind acordarea unor indemnizaţii unor categorii de profesionişti, a căror activitate a fost redusă ca urmare a pandemiei COVlD-19;

-măsura privind acordarea unei sume de 35% din remuneraţia cuvenita/zi de muncă, sumă ce va fi platită zilierilor de beneficiarul de lucrări şi decontată ulterior;

-sporul pentru muncă suplimentară prestată în perioada situaţiei de urgenţă peste programul normal de lucru de către personalul structurilor de specialitate ale Institutului Naţional de Sănătate Publică şi direcţiilor de sănătate publică judeţene şi direcţia de sănătate publică din Bucureşti;

-majorarea acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, pentru îngrijirea copiilor acordat angajaţilor sistemului naţional de apărare, penitenciarelor, unităţilor de sănătate publică şi altor categorii stabilite prin ordine ministeriale;

-sporul pentru condiţiile deosebit de periculoase acordat personalului medical ca recunoaştere a meritelor acestora.

Împrumutul poate fi tras în maximum opt rate, iar maturitatea medie ponderată a împrumutului este de 15 ani, titrează Gândul.