Stelian Ion dă alerta în Justiţie: Dosarul 10 august nu se termină aici.

Stelian Ion dă alerta în Justiţie: Dosarul 10 august nu se termină aici.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a dezvăluit vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că din punctul său de vedere, „Dosarul 10 august nu se termină aici”.

Stelian Ion dă alerta în Justiţie: Cert este că Dosarul 10 august nu se termină aici. „

A fost un eveniment nefericit care a stârnit multă emoţie. Şi după atâta timp stârneşte emoţie. Oamenii aşteaptă răspunsuri şi ele trebuie să vină de la cei care trebuie să dea răspunsurile.

Eu voi încerca să dau nişte răspunsuri, dar nu vă aşteptaţi să facem lumină azi. Aşa cum ştiţi, eu am fost în Piaţa Victoriei atunci, am văzut cu ochii mei. Ştiu despre ce este vorba. Voi încerca să nu mă detaşez emoţional.

Ne puteți urmări și pe Google News

Factual, o parte din Dosarul 10 august a fost clasat în mod definitiv faţă de unele persoane în principal din conducerea Jandarmeriei, care au fost implicate în evenimentele din ziua respectivă.

Lumea aşteaptă răspunsuri, aşa cum spuneam. Este foarte important să aşteptăm motivarea respingerii cererii de redeschidere a dosarului.

Solicitarea mea pentru toată lumea, pentru public, pentru cei care au formulat aceste plângeri, printre care mă număr şi eu, este să avem răbdare. Să vedem motivarea. Acolo vor fi multe răspunsuri.

Stelian Ion dă alerta în Justiţie: Dosarul 10 august nu se termină aici

Cert este că Dosarul 10 august nu se termină aici. Nu s-a pus punct. Din acea cauză s-a disjuns o parte către secţia Parchetelor Militare şi acea parte îşi va urma cursul. Este partea referitoara la interacţiunile jandarmilor cu manifestanţii. Se mai referă la persoane care deţineau funcţii administrative. Nici cu privire la ele nu s-a luat o decizie finală.

Stelian Ion

Ordonanţa de clasare face obiectul unui dosar aflat pe rolul instanţei de judecată. Teoretic este posibil orice cu privire la această ordonanţă de clasare. Ea nu a fost comunicată decât unui număr de 16 persoane, în condiţiile în care sunt peste 700 de plângeri.

Stelian Ion: Există remedii

Dacă ne uităm pe lege, pentru că aşa trebuie să facem mereu – să ne uităm pe lege –, ea trebuie comunicată tuturor persoanelor. Se pot face plângeri cu privire la clasare de către persoanele respective. Ea poate fi făcută în termen de 20 de zile de la comunicare.

Eu văd în acest moment că există remedii şi că la acest moment mi se pare prematur să vorbim despre CEDO. Prea mult am mers la CEDO.

Tot potrivit legii, când apar elemente noi, se poate redeschide dosarul şi aşa cum vă spuneam, o parte din dosar va fi cercetată în continuare de organele de anchetă.

Acum aş vrea să mă refer puţin şi la rolul Ministerului Justiţiei şi al ministrului Justiţiei. Potrivit legii, ministrul nu poate interveni. Ar fi foarte grav şi legea nu o permite. Dacă există vreo aşteptare din partea cuiva în sensul că ministrul Justiţiei ar putea interveni, le spun că nu se poate întâmpla, slavă Domnului. Dacă ar fi aşa, am avea o reîntoarcere în vremuri despre care nu vreau să-mi reamintesc

Într-o şedinţă de la CSM am ridicat o problemă în sensul ca sistemul judiciar să vină cu o explicaţie cu privire la situaţia creată. O solicitare în acest sens a fost admisă de CSM într-o formă refăcută de alt membru al CSM. Răspunsurile trebuie să vină în primul rând din acea zonă”, a declarat Stelian Ion.

Amintim că reacţia ministrului Justiţiei vine la o zi după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut explicaţii despre clasarea dosarului 10 august. Cu o zi înaintea intervenţiei lui Iohannis, şi premierul Florin Cîţu a avut un mesaj despre clasarea Dosarului 10 august.

Despre cum s-a ajuns la clasarea Dosarului 10 august, decizie anunţată de judecătorii Tribunalului Bucureşti, puteţi citi aici.