Prognoza meteo 15 februarie. Temperaturile continuă să fie extrem de scăzute
- Iulia Moise
- 15 februarie 2021, 07:00
Prognoza meteo 15 februarie. Meteorologii de la ANM au emis prognoza meteo. Potrivit acestora, vremea continuă să fie destul de rece.
Prognoza meteo 15 februarie. Potrivit meteorologilor de la ANM, luni, 15 februarie, vremea va fi destul de rece în mare parte a țării.
Luni, meteorologii anunță vreme rece, cu maxime negative în cele mai multe zone ale țării. Astfel, temperaturile vor rămâne scăzute, iar valori pozitive se vor înregistra local, în anumite zone ale țării, precum în Crișana, Dobrogea și Muntenia.
Prognoza meteo 15 februarie România
În Capitală, vremea se va menține deosebit rece, geroasă pe parcursul nopților și al dimineților mai ales în zona preorășenească.
Minimele termice vor fi de -11..-7 grade, iar la amiază se vor înregistra valori de -2...0 grade. Vântul va sufla în general moderat, iar cerul va fi variabil, mai mult noros.
În Crișana, temperaturile maxime, preponderent negative, se vor situa între -6 și -2 grade, în medie regională, iar cele minime vor fi de -12...-10 grade.
În Banat, vremea va fi extrem de rece, vor fi temperaturi maxime de -4...-2 grade și minime de aproximativ -10 grade, nopțile devenind geroase.
În Maramureș. mediile valorilor diurne vor fi negative, cuprinse între -8 și 0 grade, cu cele mai scăzute la finalul primei săptămâni de prognoză.
În Transilvania, vremea va fi deosebit de rece, geroasă chiar în cursul nopților și al dimineților și se vor înregistra maxime diurne între -8 și 0 grade și minime nocturne între -15 și -10 grade, în medie regională, cu cele mai ridicate valori abia spre finalul celor două săptămâni.
În Moldova, vremea va fi extrem de rece deosebit de rece, cu valori termice situate între -6 și 0 grade, la valorile maxime și -14...-8 grade, în cursul nopților.
În Dobrogea, media maximelor diurne va avea valori negative, între -4 și 0 grade, iar nopțile vor fi destul de reci cu valori nocturne ce se vor situa, în medie, între -9 și -4 grade.
În zona Munteniei, vremea se va răci brusc și accentuat, iar media temperaturilor diurne se va situa în jurul valorii de -2 grade. Cea a celor nocturne va fi la limita gerului, de aproximativ -10 grade.
În Oltenia, maxima va fi de -2...0 grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a -10 grade.