Vaccinarea anti-COVID va deveni periodică. Cum arată viitorul omenirii

Vaccinarea anti-COVID va deveni periodică. Cum arată viitorul omenirii

Vaccinarea anti-COVID va deveni periodică, așa cum se întâmplă în cazul gripei sezoniere, susține profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS. El explică motivele care vor sta la baza unei decizii în acest sens.

Vaccinarea anti-COVID va deveni periodică.

Vaccinarea anti-COVID s-ar putea repeta la fel ca în cazul gripei sezoniere. Afirmația îi aparține profesorului Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România. Potrivit spuselor sale, există două motive pentru care s-ar putea ajunge într-o astfel de situație.  Pe de-o parte, susține profesorul Rafila, apar tulpini noi și vaccinurile vor trebui modificate și adaptate. Sau, pe de altă parte, imunitatea căpătată la vaccinare are o durată limitată.

„Este posibil să avem cicluri de vaccinare similare cu cele pentru prevenirea infecției gripale, din două motive. Un motiv îl poate constitui variația antigenică, așa-numitele mutații, care pot duce la apariția unor tulpini noi. Atunci ar trebui (să ne vaccinăm – n. red.) în fiecare an sau la doi ani. Asta este o chestiune pe care nu putem acum s-o stabilim. Dar vaccinurile ar trebui să țină pasul cu aceste mutații, în cazul în care se dovedesc că nu mai sunt eficiente”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vaccinarea anti-COVID va deveni periodică

Potrivit spuselor sale, în ce-a de-a doua eventualitate, persistența răspunsului imun, după vaccinare, va avea o durată limitată.

„Cea de-a doua eventualitate este legată de persistența răspunsului imun. Dacă persistența răspunsului imun va exista un an, doi ani sau trei ani. În funcție de această persistență a răspunsului imun după vaccinare, vor exista oportunități pentru administrarea acestei doze suplimentare periodic”, a mai spus Alexandru Rafila.

Cum poate fi depistat nivelul de anticorpi

Profesorul Alexandru Rafila a explicat că o persoană poate afla dacă s-a imunizat în baza unui test de determinare a anticorpilor. El a atras atenția că nu toate testele de anticorpi au fiabilitate deosebită.

„În ceea ce privește testele serologice serioase care determină anticorpii, ele s-au perfecționat foarte mult. Dacă inițial erau teste care arătau tipul de anticorpi, (…) în momentul de față avem două elemente care contează. Primul este legat de faptul că se detectează acum anticorpii anti-Spike. Adică împotriva proteinei S. Sunt anticorpi neutralizanți, adică sunt exact cei care blochează porțiuni din proteina S, responsabilă de atașarea la o celulă.

Alexandru Rafila propune studii de seroprevalență

Nu avem deocamdată teste exact cantitative, adică să vedem un titlu de anticorpi. Avem teste semi-cantitative, care arată un grad de intensitate al reacției mai degrabă decât un nivel, o cantitate, de anticorpi”, a arătat Alexandru Rafila.

Profesorul Rafila a precizat că, la nivelul populației vaccinate, se poate face un studiu de seroprevalență. Un astfel de studiu își propune să identifice anticorpii în rândul subiecților. După trei luni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin, se poate face astfel o determinare a nivelului anticorpilor.

El a precizat că un astfel de studiu poate fi repetat periodic, iar atunci se va stabili și persistența răspunsului imun la fiecare dintre vaccinuri.