Fără alcool înainte și după vaccinarea anti-COVID-19

Fără alcool înainte și după vaccinarea anti-COVID-19

Persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 ar trebui să evite consumul de alcool, măcar o zi. Alcoolul poate reduce răspunsul imun al organismului.

Fără alcool înainte și după vaccinarea anti-COVID-19! Persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 ar trebui să evite consumul de alcool, măcar o zi. Alcoolul poate reduce răspunsul imun al organismului. Astfel vaccinul devine ineficient, au explicat doi medici români, consultați de Libertatea. Aceeași recomandare o fac și experții străini.

În prezent nu există date științifice care să arate legătura dintre consumul de alcool și vaccinarea împotriva noului coronavirus. Specialiștii ne recomandă totuși să fim prudenți. Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din Bucureşti, a explicat de ce nu este indicat să consumăm băuturi înainte și după vaccinul anti-COVID.

Alcoolul poate duce la reacții încrucișate în urma vaccinării

„Mecanismele care se intercalează sunt mecanisme immune. Aș recomanda ca măcar în prima zi după ce și-au efectuat vaccinul să nu consume alcool, pentru că pot să apară reacții încrucișate. Și cele mai importante reacții alergice care apar sunt în prima zi după administrare”, spune medicul pneumolog. Ea a explicat că vaccinul are un mecanism imun prin care produce sau stimulează imunitatea. „Dacă noi bombardăm sistemul imun cu o substanță toxică, el nu are capacitate să răspundă, adică să fie eficient vaccinul”, a precizat Beatrice Mahler.

Ne puteți urmări și pe Google News

Medicul Adrian Marinescu: „Niciun exces nu este recomandat”

Medicul Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Matei Balș din Capitală, a confirmat opinia. Potrivit acestuia, este extrem de importantă cantitatea de alcool pe care o consumăm înainte de a face vaccinul.

„Datele științifice pe care le avem nu vorbesc de o legătură între consumul de alcool și vaccinare. Practic, omul poate să bea un pahar – nu se întâmplă nimic, dar niciun exces nu este recomandat, nu neapărat în cazul vaccinului împotriva SARS-CoV-2, ci în general. Pentru că se spune că un consum important de alcool poate să scadă imunitatea și atunci ai nevoie de un sistem imunitar echilibrat, care să determine un răspuns imun”, a explicat medicul.

Contactați de ziar, reprezentanții Comitetului de Vaccinare au precizat că nu există condiționări în legătură cu consumul de alcool, însă „odihna este extrem de importantă”. Totuși, potrivit reprezentanților Pfizer, nu există nicio restricție cu privire la consumul de alcool în cazul celor care primesc vaccinul dezvoltat împreună cu BioNTech.

3 pahare de Prosecco reduc limfocitele

Și specialiștii internaționali recomandări evitarea consumului de alcool înainte și după vaccinare, potrivit Metro.co.uk. Profesorul imunolog Sheena Cruickshank a sugerat că persoanele care primesc vaccinul ar trebui să evite consumul de alcool. Băutura modifică componența microorganismelor din intestin care ajută la oprirea trecerii bacteriilor și virusurilor.

De asemenea, doctorul Ronx Ikharia, expert în medicină de urgență, a descoperit că 3 pahare de Prosecco au redus până la jumătate nivelul de celule albe din sânge, inclusiv limfocitele. Ele ajută la atacul virusurilor cu anticorpi.