Șeful diplomației UE, Josep Borrell, și președintele Consiliului European, Charles Michel, au cerut eliberarea „imediată” a disidentului Alexei Navalnîi
UE cere eliberarea lui Alexei Navalnîi, în urma reținerii sale, duminică, pe aeroportul Șeremetievo, la Moscova.
Arestarea lui Alexei Navalnîi, după aterizarea sa la Moscova este „inacceptabilă”, a declarat,duminică seară, președintele Consiliului European, Charles Michel.
Într-o postare pe Twitter, Charles Michel a cerut Moscovei „eliberarea imediată” a lui Alexei Navalnîi, într-un tweet.
Principalul opozant al lui Vladimir Putin a fost reținut, după aterizarea sa la Moscova. Navalnîi venise din Germania, de la Berlin, unde se recuperase în ultimele luni. După ce supraviețuise unei otrăviri cu agentul neurotoxic Noviciok, substanță dezvoltată în vremea URSS.
Potrivit unei declarații a Serviciului Penitenciar din Rusia (FSIN), Alexei Navalnîi „va rămâne în detenție până când instanța se va pronunța” cu privire la cazul său.
Autoritățile îl acuză că a încălcat, când se afla în Germania, condițiile unei eliberări în urma unei condamnări la închisoare cu suspendare. Este vorba de un dosar ce datează din 2014.
Și șeful siplomației UE, Josep Borrell, a cerut, la rândul său, autorităților ruse să „respecte drepturile” lui Navalnîi, scrie AFP.
Josep Borrell a cerut și el„eliberarea imediată” a disidentului rus. „Politizarea sistemului de justiție este inacceptabilă”, a adăugat spaniolul.
Se cer noi sancțiuni împotriva Rusiei
Lituania a cerut,duminică, Uniunii Europene să „discute sancțiuni suplimentare” împotriva Rusiei, după reținerea lui Alexei Navalnîi.
Ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis, a declarat că arestarea lui Navalnîi este „total inacceptabilă”. Iar cei implicați ar trebui vizați prin sancțiuni.
„Detenția liderului opoziției Alexei Navalnîi este complet inacceptabilă. UE ar trebui să discute sancțiuni suplimentare împotriva celor implicați”, a declarat Landsbergis.
Consilierul lui Biden: Navalnîi trebuie eliberat imediat
Disidentul rus, reținut duminică la Moscova, „trebuie eliberat imediat”, a lansat Jake Sullivan, viitor consilier de securitate națională al președintelui ales al SUA, Joe Biden.
„Atacurile Kremlinului împotriva lui Navalnîi nu sunt doar o încălcare a drepturilor omului, ci un afront adus poporului rus care vrea ca vocea sa să fie auzită”, a adăugat el.
Mai mulți congresmeni au condamnat reținerea lui Navalnîi. Guvernul american nu a reacționat încă oficial.
Otrăvirea lui Navalnîi, imputată de Occident Rusiei a tensionat și mai mult relațiile cancelariilor europene cu Moscova.
În Germania, majoritatea politicienilor au cerut cancelarului Angela Merkel să pună chiar în discuție oprirea proiectului Nord Stream 2.
Angela Merkel a declarat că dosarul opozantului rus Alexei Navalnîi și Nord Stream 2 sunt două probleme „separate”. Merkel a precizat că Berlinul nu-și va schimba politica față de Rusia.
Foto: Facebook