Iran: „Executarea unui opozant nu va afecta relațiile cu UE. Europenii sunt mai sensibili”

Iran: „Executarea unui opozant nu va afecta relațiile cu UE. Europenii sunt mai sensibili”

A doua zi după convocarea ambasadorilor Franței și Germaniei la Teheran, președintele iranian Hassan Rohani a făcut declarații șocante pentru europeni. „De ce să reacționăm în acest fel apropo de un individ? Nu e de bun augur și dă o impresie de ingerință”.

În condițiile în care europenii țin să păstreze intact tratatul nuclear cu Republica Islamică, un nou incident complică apropierea diplomatică de Teheran.

Președintele iranian, Hassan Rohani,  a încercat să răspundă indignării stârnite în toată Europa după excutarea, sâmbătă, în Iran, a opozantului și jurnalistului Rouhollah Zam.

Spre stupoarea europenilor, Hassan Rohani nu a găsit de cuviință decât să spună că „această execuție nu ar trebui să aducă atingere relațiilor dintre UE și Republica Islamică”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Organizatorii unui important forum economic Europa-Iran care urma să se deschidă luni au anunțat amânarea acestei întâlniri după anunțarea boicotării sale de către mai multe personalități europene pentru a protesta împotriva spânzurării lui Rouhollah Zam, scrie France 24.

Duminică, ambasadorii Germaniei și ai Franței la Teheran au fost convocați la Ministerul iranian de Externe, unde li s-a transmis nemulțumirea autorităților iraniene după condamnarea fermă de către Berlin, Paris și UE a acestei execuții, percepută de Teheran ca „ingerință inacceptabilă”.

„Nu cred că această chestiune va afecta relațiile Iran-Europa”, a declarat Hassan Ruhani într-o conferință de presă la Teheran. „Europenii au fost întotdeauna sensibili la anumite lucruri, la fel și noi față de altele”, a adăugat președintele iranian. „Și noi avem motive să fim nemulțumiți de lucrurile pe care le fac statele europene”.

În fapt, „avem pedeapsa cu moartea în această țară. Este în legea noastră”, a spus Hassan Rohani, înainte de a adăuga: „De ce să reacționăm în acest fel apropo de un individ? Nu e de bun augur și dă o impresie de ingerință”.