Surprize din partea LPF. Adrian Mititelu, citat chiar dacă e la închisoare
- Nicolae Comănescu
- 11 decembrie 2020, 23:42
Pe numele finanțatorului de la FC „U” Craiova a fost formulată o citație de către oficialii Federației Române de Fotbal.
Adrian Mititelu, patronul echipei FC „U” Craiova (liga a 2-a), aflat după gratii, a fost chemat, printr-o citaţie publicată, astăzi, pe site-ul Federației Române de Fotbal (FRF), la şedinţa Comisiei de Disciplină şi Etică a forului de la „Casa Fotbalului”, ce va avea loc la data de 16 decembrie.
„Prin prezenta, Mititelu Adrian este chemat la şedinţa Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal, în ziua de 16 decembrie 2020, ora 16:00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal din str. Vasile Şerbănică nr. 12, sector 2, în calitate de pârât în contradictoriu cu U Craiova 1948 Club Sportiv SA (n.r. - clubul din Liga I) în calitate de reclamant privind cauza - sesizare”, se precizează pe site-ul federaţiei, fără a se da detalii despre cauza dosarului ce va fi discutat.
În citaţia în format electronic ataşată pe acelaşi site, se menţionează faptul că „părţile pot fi asistate sau reprezentate de avocaţi sau de alte persoane autorizate pe bază de împuternicire.”
Cauza se va judeca și în absență
În situația în care Adrian Mititelu nu se va prezenta la ședința respectivă, cauza nu va fi amânată și va fi judecată în absența finanțatorului „alb-albaștrilor”. „Neprezentarea părţii legal citate nu constituie motiv de amânare a judecării cauzei. Întâmpinarea se va depune până la primul termen fără a se solicita amânarea cauzei pentru aceasta”, se mai afirmă în citaţia semnată de Elena Cochet, consilier juridic şi secretar al Comisiei de Disciplină şi Etică.
Adrian Mititelu a fost condamnat, la data de 5 noiembrie, de Curtea de Apel Craiova, la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, pedeapsă care se va executa în regim de detenţie.
„O condamnare făcută de mafia din justiție”
„Deși mi s-a furat o echipă întreagă, deși mi-au luat alții jucători, am ajuns tot eu să mă duc să fac pușcărie, pentru jucătorii furați de alții. E o decizie care nu are nicio legătură cu aplicarea actului de justiție, este o condamnare făcută de mafia din justiție, deranjată de ce am făcut în acești ani. Am făcut fel și fel de plângeri, acum am fost executat.
Este o execuție ordinară, fără nicio acoperire legală. Este vorba despre jucătorul Costea Mihai Alexandru, care a ajuns la Steaua în baza excluderii echipei Universitatea Craiova și nu în baza acelui act de transfer, care nu s-a mai finalizat. Toți cei 39 de jucători au fost luați prin actul de excludere, niciunul nu a plecat printr-un transfer”, spunea Adrian Mititelu.