Maria Coman, frigiderul și psihologia transgenerațională
- Carmen Alecu
- 5 decembrie 2020, 21:35
Maria Coman vine dintr-o familie cu tradiție medicală, în care doar mama ei a făcut notă discordantă, alegând meseria de jurnalist.
Maria Coman a ales să meseria mamei sale. Deși toată familia visa pentru ea o meserie de doctor, „măcar de stomatolog”. Celebra jurnalistă de la Antena 3 a povestit în cadrul emisiunii „Dosare de presă”, pe evz.ro, că se mândrește cu toate femeile din familia sa, mai ales cu cele din partea mamei sale.
„Suntem dintr-o familie în care, pe parte maternă, toate femeile au fost senzaționale. Pe partea asta, femeile au fost o ramură foarte importantă. Pe partea tatălui meu, lucrurile au fost mai echilibrate.
Străbunica mea, de exemplu, a venit din Basarabia cu patru copii în brațe. Soțul ei, care a fost primul traducător al lui Dante din România, era fugărit cu legionarii. A venit cu patru copii din Basarabia și s-a angajat secretară. Oricum, o poveste complicată. Dintr-o fată bogată din Basarabia, cu moșie, să te trezești în București cu patru copii... Au scăpat întregi”, a spus Maria Coman.
Lui Freud îi revine meritul de a fi descoperit unele mecanisme prin care traumele călătoresc de la o generație la alta sub formă latentă, neexprimată.
Maria Coman: Mă deranjează mult dacă-mi mănâncă cineva ceva ce este al meu, din frigider
Traumele puternice, reprimate și ascunse, ajung să se regăsească într-o formă sau alta în urmași! Chiar dacă ei nu au suferit șocul emoțional, manifestă exact aceleași SIMPTOME! Este ceea ce simte și Maria Coman, în legătură cu un subiect foarte sensibil din familia sa.
„Apropo de foamete și de drumul cu trenul din Basarabia până aici, pe care mi l-a povestit bunica, pe mine mă deranjează foarte tare și acum, cumva, dacă-mi ia cineva... Știu că o să sune ciudat. Dar lucrurile astea se transmit. Dar dacă îmi las în frigider o bucată de ceva și mi-o mănâncă altcineva, pe mine mă deranjează foarte tare. Eu n-am suferit niciodată de foame în viața mea. Dar asta se transmite genealogic. Lucrurile astea rămân cumva, undeva...
Plus că toate au fost niște femei care s-au luptat. Cu copiii, cu viața, cu casele, cu mutatul, cu descurcatul în București. N-au luat lucrurile în joacă. Niciodată! Bunica mea era un fel de general. Și străbunica mea, la fel. Bunica mea a fost asistentă șefă la Spitalul Obregia. Puține lucruri cred că le-ar fi îngenunchiat”, a mai spus jurnalista Antenei 3.