Reguli noi pentru credincioși. Cum vor fi ținute slujbele de Sărbători

Reguli noi pentru credincioși. Cum vor fi ținute slujbele de Sărbători

Credincioșii care vor să participe la slujbele ținute în biserică cu ocazia Sărbătorilor de iarnă vor fi nevoiți să respecte un nou set de reguli.

Guvernul a anunţat aprobarea restricțiilor privind accesul în lăcașurile de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase.

Prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății nr. 1103/17.06.2020 și Ministerul Afacerilor Interne nr. 95/17.06.2020, avizat de Secretariatul de Stat, slujbele religioase se vor ține în interiorul bisericilor, cu respectarea normelor sanitare și a distanțării fizice.

Ordinul precizează că „slujbele religioase cu caracter colectiv nu sunt considerate adunări publice”, astfel că numărul participanților poate fi mai mare.

Activitățile religioase se vor desfăşura cu respectarea următoarelor reguli 

Activitățile religioase se desfășoară în mod liber, în conformitate cu principiile statutare și doctrinare proprii fiecărei comunități religioase, cu respectarea indicațiilor sanitare universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Activitățile religioase pot avea loc în interiorul, în exteriorul lăcașului de cult sau simultan, cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult.

Persoanele care participă la activitățile religioase trebuie să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.

Atât în interiorul cât și în exteriorul lăcașurilor de cult și în locațiile unde se organizează activități religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.

Copiii minori pot sta lângă părinți în locuri special amenajate în interiorul sau exteriorul lăcașului de cult, cu respectarea distanței minime de siguranță față de ceilalți participanți.

Pentru personalul de cult (clerical și neclerical) nu este obligatorie purtarea măștii de protecție în timpul oficierii slujbelor religioase.

Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de respectarea de către participanți a distanței minime de siguranță, a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter comun (public).

Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse în timpul activităților religioase (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc.).

Comunitățile religioase (culte, asociații religioase sau asociații și fundații care au și obiective religioase), în conformitate cu prevederile statutare și doctrinare, își stabilesc propriile norme de acomodare a vieții religioase la cadrul general de măsuri pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, arată Antena3.