Important membru al 'Ndrangheta, arestat în Italia. Operațiunea „Trei cruci”

Important membru al 'Ndrangheta, arestat în Italia. Operațiunea „Trei cruci”

Domenico Bellocco, un membru proeminent al familiei criminale cu acelaşi nume, era căutat pentru asociere mafiotă şi trafic de droguri.

Poliţia italiană a anunţat vineri că l-a arestat pe Domenico Bellocco, unul dintre liderii unei familii proeminente din temuta grupare mafiotă 'Ndrangheta, relatează DPA.

Guardia di Finanza a precizat că Domenico Bellocco se ascundea într-o fermă din Mongiana, la circa 50 de kilometri sud-vest de Catanzaro, în regiunea Calabria din sudul ţării. La momentul arestării, în cadrul unei operațiuni numit „Treii cruci”, bărbatul, în vârstă de 44 de ani avea documente de identitate false, scrie Agerpres.

Domenico Bellocco, un membru proeminent al familiei criminale cu acelaşi nume, era căutat pentru asociere mafiotă şi trafic de droguri. Autorităţile italiene îl căutau de un an.

Ne puteți urmări și pe Google News

Familia Bellocco, care găzduieşte un scandalos spaţiu improvizat locuit de muncitori imigranţi ilegali şi refugiaţi în Rosarno, un oraş din Calabria, face parte din mafia 'Ndrangheta, una dintre cele mai puternice grupări criminale din lume.

'Ndrangheta provine din regiunea sudică Calabria, care se confruntă cu sărăcie,  şi a depăşit Cosa Nostra din Sicilia ca principala grupare mafiotă din lume.

'Ndrangheta acţionează în mare secret, iar membrii săi sunt uniţi de puternice legături de familie.

Această organizaţie mafiotă criminală s-a extins mult în afara Calabriei şi a intrat puternic în Europa, America de Nord şi Australia şi este considerată principala grupare care introduce ilegal cocaină în Europa.