Dan Andronic, editorialist
sursa: Arhiva EVZ În SUA încă se numără voturi. Joe Biden devine ușor-ușor al 46-lea Președinte al Statelor Unite ale Americii. Donald Trump nu cedează, dar balanța pare înclinată deja către democrați.
Mi-a plăcut această cursă prezidențială din SUA. Pentru că mi-a adus aminte de România, decembrie 2009. Când Traian Băsescu intra în turul doi cu un handicap de 10 procente față de Mircea Geoană și reușea să câștige. Cam așa a pățit și Donald Trump numai că finalul nu pare să fie unul la fel de fericit ca cel carpato-danubiano-pontic. Chiar dacă a reușit o performanță remarcabilă, Donald Trump va trebui să se recunoască învins de Joe Biden, care adună voturile prin corespondență, precum Traian Băsescu din diaspora.
Donald Trump începe să arate din ce în ce mai mult ca un cavaler plecat într-o cruciadă, însoțit doar de câțiva prieteni și un scutier credincios. Din ce în ce mai singur și din ce în ce mai distonant. Este o luptă în care începe să fie părăsit chiar și de republicani, pentru că acești politicieni pun întotdeauna Sistemul mai presus de orgoliile personale. Pentru că sunt o parte a Sistemului. Oriunde s-ar afla.
Ce va rămâne după cel de-al 45-lea POTUS? Senzația că cineva a încercat să se bată cu Deep State, dar nu a reușit să-l învingă, ci doar să-l clatine. Imaginea a numeroase scandaluri din care am văzut că FBI și Departamentul de Justiție gândesc la fel de politic precum un deputat de Călărași, sau un procuror adus dintr-un parchet de provincie ca să "paradească" și să "decapeze instituțional" dosarele adversarului. Am văzut că nu numai Pieleanu, Palada și Teodorescu dau în garduri cu sondajele, ci și mult mai celebri lor colegi americani. După cum nu mai miră pe nimeni partizanatul orb al mass-media pentru care DOAR UN CANDIDAT are întotdeauna dreptate!
Am văzut că bâlbâiala în materie de măsuri luate în pandemie nu este monopolul românilor, că se pot ține alegeri și în plină ofensivă a COVID-ului, chiar cu riscul ca numărul de cazuri să ajungă la cifre amețitoare, dar și că 160 de milioane de americani au votat pentru Președintele SUA, într-un record de prezență de la 1900 încoace. Mai avem și ușurarea că nu numai la Sectorul 1 se manipulează sacii cu voturi, că acuzațiile de fraudă nu sunt proprii doar sistemului politic românesc și că demagogia este o damă de lux pe care o găsești nu numai pe malurile Dâmboviței, ci și ale Potomacului. La fel de împopoțonată și dorită. Iar neo-marxismul începe să cucerească inimile americanilor, într-o revanșă târzie a lui Mihail Gorbaciov după cacealmaua pe care i-a tras-o Ronald Reagan. Sau mult mai direct, într-o schimonosire a Istoriei, comunismul cu față umană va fi noua doctrină mondială, spre bucuria lui Ion Iliescu.
Cu alte cuvinte, am reușit să vedem o Americă la nivelul României, într-un parteneriat strategic ce pare să ne unească în eternitate.
Și-au dorit românii să câștige Trump? E greu de spus în lipsa unor sondaje în care oricum nu mai credem, dar am bănuiala că lupta politică li s-a părut extrem de pasionantă. Nu pentru că ar fi făcut diferența între republicani și democrați, ci pentru că au văzut un președinte al Statelor Unite ale Americii care a trezit în unii speranța, iar în alți revolta. Pentru că Donald Trump a fost unul din ultimii "nebuni frumoși"ai politicii mondiale. La un nivel la care fiecare vorbă contează, iar reacțiile au caracter de tsunami.
Este prea devreme ca să judecăm obiectiv ce a însemnat primul mandat de POTUS al lui Donald Trump, dar trebuie să recunoaștem că pentru sute de milioane de oameni a însemnat redescoperirea importanței participării la vot, baza oricărei democrații sănătoase. O lecție cu valoare istorică.
Recomandările noastre
