Kim și-a înlocuit la putere sora cu amanta. Nevasta stă pe tușă
- Adrian Pătrușcă
- 31 octombrie 2020, 13:54
O fostă iubită a lui Kim Jong Un a fost văzută în ultima vreme mereu în apropierea liderului de la Phenian, dând naștere la speculații că acesta și-a proscris sora, în timp ce soția continuă să aibă o prezență foarte discretă.
Hyon Song Wol – lidera de 43 de ani a grupului pop feminin Morabong, asemănat de unii cu Spice Girls – pare să fi primit o parte din puterile politice exercitate până de curând de sora dictatorului, Kim Yo Jong, scrie ziarul The Times de la Londra.
Cea din urmă, în vârstă de 32 de ani, devenise o personalitate proeminentă la începutul anului și se vorbea chiar că ea ar putea fi desemnată ca succesoare a lui Kim Jong Un, pe care, în acea perioadă, boala îl ținea departe de treburile statului.
Însă sora liderului din Coreea de Nord a dispărut în ultima vreme din luminile reflectoarelor, iar soția acestuia Ri Sol Ju, 31 de ani, de asemenea o fostă cântăreață pop și majoretă, nu a mai fost văzută în public de multă vreme.
Alba-neagra cu sora
„Teoria pozitivă este că lidera (Kim Yo Jong) a crescut și a devenit mai independentă decât înainte”, a scris ziaristul sud-coreean Wang Son Taek pe site-ul NK News, citat de Times.
„Aceasta ar însemna că Kim Yo Jong este pe cale de a-și construi propria putere și este susținută puternic de fratele ei”, a adăugat jurnalistul.
„O teorie mai negativă este că Kim Jong Un este dezamăgit de sora lui, în care a investit mult, emoțional. Acest lucru ar duce, fără îndoială, la tulburări psihologice în sânul familiei Kim.”
Protocolul femeilor
Cu ocazia marii parade militare din 10 octombrie, marcând a 75-a aniversare a Partidului Muncitorilor din Coreea, Hyon a fost văzută conducându-i pe demnitari către locurile lor, preluând florile oferite lui Kim și stând în spatele acestuia când s-a adresat maselor.
Acestea sunt tipuri de sarcini pe care până de curând de îndeplinea sora lui Kim. De data aceasta, ea a fost așezată la câțiva metri în spatele fratelui său, printre personalitățile mai puțin importante, în timpul fastuosului eveniment, iar camerele de televiziune nu i-au arătat chipul decât o singură dată în timpul celor trei ore cât a durat parada.
Hyon – al cărei grup pop este alcătuit din femei în ținute decoltate și scurte, inspirate din uniformele militare, a fost în 2018 un membru cheie al echipei Phenianului care a negociat cu succes participarea de ultimă oră a Coreei de Nord la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Seul.
Cu ceva vreme în urmă, sora lui Kim a fost cea care a părut mai apropiată de lider. În iunie, ea a transmis un mesaj tăios Seulului despre o eventuală acțiune militară și ruptura relațiilor, pe fondul unor relații tensionate dintre cele două țări.
Însă, cu excepția prezenței sale la paradă și a alteia, la începutul lunii, sora lui Kim Jong Un nu a mai fost văzută din iulie, potrivit presei.
„Liftul cu favorite” al lui Kim
Hyon este un excelent exemplu despre cum zvonurile acoperă lacunele din informațiile despre regimul de la Phenian.
În 2013, presa din Coreea de Sud relata că a fost împușcată pentru că a vândut casete pornografice, în care apărea alături de colegele sale de trupă.
Însă, la scurt timp, ea a reapărut alături de Kim și importanța sa în cercul restrâns al puterii a început să crească.
„Zvonurile… fac parte din procesul politic sub Kim”, a declarat Peter Ward, un cercetător privind problemele nord-coreene din Seul, citat de Times.
„Oamenii cresc în importanță, apoi dispar sau devin mai puțin proeminenți fără vreun motiv aparent, și apoi se ridică din nou. Oricare sau toate aceste femei se pot afla în diferite etape, fără vreun motiv important, dar nici una dintre ele nu pare că va avea probleme mari în viitorul apropiat.”