Iohannis, tichetele şi banii din ţigări şi alcool. A aflat-o toată lumea, e oficial

Iohannis, tichetele şi banii din ţigări şi alcool. A aflat-o toată lumea, e oficial

Preşedintele României, Klaus Iohannis, poate contribui decisiv la dezvoltarea sportului de performanță dacă va promulga un proiect de lege aprobat recent de Camera Deputaţilor şi care se referă la tichetele acordate sportivilor de performanţă.

În prim-plan apare un proiect de lege care garantează tichete lunare în valoare de 150 de lei pe toată perioada junioratului pentru zeci de mii de tineri sportivi de performanță. Asta au decis recent deputaţii, care acum speră ca preşedintele să accepte şi să semneze inţiativa lor.

Mai departe, Iohannis este aşteptat să semneze şi să promulge legea. Inițiativa legislativă votată în Camera Deputaţilor (for decizional) a primit 142 de voturi pentru, un vot contra și 87 de abțineri. Dacă totul decurge conform planului celor care au votat-o, fiecare tânăr care practică un sport de performanță va beneficia lunar de un voucher denumit generic „tichet de sportiv”. Cel puţin până când va împlini vârsta senioratului.

Un fost ministru a avut ideea

Cel care a inițiat legea este senatorul Bogdan Matei, fost ministru al Tineretului și Sportului, fost fotbalist în Liga a III-a şi profesor de Sport. În viziunea acestuia, tichetele ar urma să fie utilizate pentru achiziționarea de materiale și echipamente sportive, medicamentație, dar și pentru participarea la competiții.

Noțiunea de sportiv de performanță în inițiativa legislativă este explicată astfel: „Copiii şi juniorii legitimaţi la structurile sportive care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice, denumite tichete de sportiv de performanţă.”

Burse sportive din ţigări şi alcool

Sursa de finanțare pentru proiect ar urma să fie asigurată din valoarea accizei pentru alcool, țigarete, țigări și țigări de foi în procent de 0,5%. Mai departe, conform expunerii de motive, tot proiectul va fi coordonat de Ministerul Tineretului și Sportului. Tot MTS va stabili normele de aplicare.

„Sunt foarte bucuros că acest proiect la care am muncit alături de colegii mei de aproape un an a trecut și de forul decizional. Este singura șansă pentru ca sportul românesc să aibă parte de renaștere.

Micii sportivi trebuie motivați și susținuți în drumul lor spre marea performanță, iar tichetele vin în sprijinul lor. Motivația are un rol esențial în obținerea rezultatelor. Este doar un pas, dar e un pas care sunt convins că va crește numărul de practicanți ai sportului”, a declarat Matei.

Câţi juniori mai are sportul românesc

„Conform unui raport publicat de MTS pentru anul 2015, pe baza raportului de la 65 de federații naționale, România mai avea la momentul respectiv doar 75.608 de sportivi seniori legitimați, iar juniori în cadrul sistemului competițional doar 97.114. Inițiativa legislativă citează studii, conform cărora, din numărul total de juniori, doar 15% fac pasul spre seniorat”, arată telekomsport.ro.