Polițiștii au rămas șocați! Un șofer aproape de coma alcoolică a blocat Autostrada Soarelui

Polițiștii au rămas șocați! Un șofer aproape de coma alcoolică a blocat Autostrada Soarelui

Un grav accident de circulație a avut loc pe Autostrada Soarelui, unde un bărbat fără permis și cu o alcoolemie record s-a răsturnat cu autoturismul pe care-l conducea.

În mașină se mai aflau încă trei persoane

Beat fiind, bărbatul a pierdut controlul autoturismului pe care-l conducea și a trecut prin balizajul ce separă sensurile. Apoi, a pătruns pe contrasens și s-a răsturnat.

La fața locului a sosit imediat un echipaj de poliție și un echipaj medical.

Șoferul mirosea puternic a băutură și era aproape în comă alcoolică la momentul producerii accidentului. La analiza de sânge s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 3,15 mg/.litru.

Bărbatul beat și fără permis s-a răsturnat, pe A2, într-o zonă unde traficul este restricționat pe o singură cale de mers.

În autoturismul condus de șoferul beat se mai aflau alte trei persoane, care din fericire au scăpat ca prin minune, . După ce au fost consultați de echipajul medical, pasagerii nu au mai fost transportați la spital pentru verificări suplimentare.

Șoferul beat nu avea nici permis de conducere. Reacția polițiștilor

Din cercetări polițiștilor a reieșit că bărbatul ar fi condus mașina băut și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers. Ca urmare, a trecut prin balizajul ce separă sensurile de mers, a pătruns pe contrasens, unde s-a răsturnat și aa rămas imobilizat pe banda de decelerare.

„Conducătorul autoturismului a fost testat în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind 1.16 mg/l, ulterior fiind condus la Spitalul Lehliu-Gară, în vederea prelevării mostrelor biologice. În urma analizei probelor de sânge, la prima probă a reieșit că acesta a avut o alcoolemie de 3.15 mg/l alcool în sânge, iar la a doua probă a reieșit o alcoolemie de 2.97 mg/l”, spun polițiștii.

Din cercetările efectuate de polițiști s-a constatat că șoferul nu avea nici permis de conducere.

Balizajul a fost distrus pe o porțiune de aproximativ 50 de metri.

Bărbatul a fost reținut de polițiști, iar luni Judecătoria Lehliu-Gară a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile, potrivit digi24.ro

Ne puteți urmări și pe Google News