Nebunia din SUA și Europa a atins și Mexicul. Președintele, atac la Spania și Vatican

Nebunia din SUA și Europa a atins și Mexicul. Președintele, atac la Spania și Vatican

Nebunia demolării de statui ale unor personalități istorice, sub acuzații de rasism sau abuzuri asupra indigenilor, a ajuns și în Mexic, unde inclusiv președintele țării a intrat în război de partea mișcării „Woke”.

Autoritățile mexicane au demontat, sâmbătă, o statuie a exploratorului Cristofor Columb de pe o mare arteră din capitala Ciudad de Mexico, în contextul în care grupuri de militanţi ameninţaseră că o vor demonta în cursul unei manifestaţii prevăzute luni, cu ocazia comemorării sosirii lui Columb în America, notează AFP, preluată de Agerpres.

„Statuia navigatorului genovez a fost demontată şi retrasă de pe o mare arteră turistică a capitalei mexicane, în legătură cu instituţiile culturale”, a anunţat într-un comunicat Ministerul Culturii.

Retragerea răspunde „la solicitarea guvernului capitalei Ciudad de Mexico” de a supune monumentul „unei examinări şi eventualei restaurări” care va fi efectuată de Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH).

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai multe grupuri de militanţi „woke” au lansat un apel la o manifestaţie sub sloganul „O vom da jos”, pentru luni, ziua care marchează sosirea lui Cristofor Columb în America în 1492.

Mult timp prezentat ca „descoperitorul Americii”, Cristofor Columb este asociat în prezent de mișcarea celor care vor să rescrie istoria din perspectiva criteriilor actuale, cu anumite abuzuri comise de europeni asupra amerindienilor.

Patru statui ale unor călugări franciscani, printre care spaniolul Bartolomé de las Casas, au fost, de asemenea, „deplasate” în vederea restaurării.

Primarul capitalei mexicane, Claudia Sheinbaum, a lăsat să se înţeleagă, într-o conferinţă de presă, că după restaurare monumentul ar putea să nu mai fie remontat pe artera respectivă, unde fusese instalat în 1877.

„Ar putea să merite să ne gândim împreună la ceea ce reprezintă Columb, în special pentru anul viitor”, a spus ea.

În 2021, Mexicul sărbătoreşte 200 de ani de la proclamarea independenţei şi o jumătate de mileniu de la invazia europeană care a dus la căderea Tenochtitlan, fostul nume al capitalei sub dominaţia aztecă.

Preşedintele Mexicului, Andrés Manuel Lopez Obrador, a reclamat într-o scrisoare datată la 2 octombrie ca Vaticanul, precum şi Coroana şi guvernul spaniol să prezinte scuze popoarelor indigene pentru „atrocităţile cele mai ruşinoase” comise în cursul cuceririi spaniole din 1521.