Breaking News! Orban anunță alianța anului. Alături de cine va domni PNL?! Breaking News
- Dragos Manea
- 4 octombrie 2020, 20:45
Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică seară că PNL plănuiește o alianță cu un partid, deși au avut candidat separat pentru alegeri.
Ludovic Orban, premierul României, anunţă că luni conducerea PNL va aproba protocolul de alianţă cu PMP pentru consiliile judeţene şi locale, creându-se astfel o alianță foarte puternică, deși inițial, cel mai probabil, nu fusese prevăzută în planurile liberalilor.
O alianţă între cele două partide ar putea exista şi în Bucureşti, deşi USR s-a opus sistematic unei asemenea soluţii. Premierul Ludovic Orban a dezvăluit și care este planul, de fapt, pentru partidul USR-PLUS.
„Chiar dacă a avut candidat propriu, noi am anunţat că suntem deschişi acestei colaborări. Noi mâine aprobăm în Biroul Politic Naţional un proiect de colaborare cu PMP în consiliile judeţene şi locale. PMP este aliat cu noi la guvernare, chiar dacă a existat o candidatură separată, care ne-a dat ceva emoţii.
La experienţa pe care o are Traian Băsescu, trebuia să ştie că o asemenea candidatură a redus numărul de voturi pentru candidatul dreptei. Deci suntem deschişi unei colaborări. Sigur, pe alte baze. Dacă ne uităm în ultimii patru ani, vedem că multe hotărâri iniţiate de Firea şi primarii de sector au fost adoptate cu voturile PMP.
Noi mizăm pe o susţinere a proiectelor lui Nicuşor Dan”, a declarat Ludovic Orban la România TV.
Nicuşor Dan a aprobat spusele lui Orban şi a adăugat că, potrivit sondajelor, votanţii PMP îşi doresc o alianţă de dreapta.
Întrebat de ce această alianță nu s-a făcut înainte de alegeri, premierul Ludovic Orban nu a vrut să comenteze prea mult, spunând doar că „e mai bine să nu ne mai întoarcem în istorie. Totul e bine când se termină cu bine”.
Întrebat și de alianță plănuită cu USR-PLUS, Orban a spus că acest aspect a fost deja acoperit.
„Da, este făcută. Ideea de bază este să ne închidem pe un număr de viceprimari egal. Să putem să guvernăm împreună în Consiliile Locale”, a declarat premierul României.