Una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi și-a făcut curaj și a postat o fotografie în care apare nemachiată, vorbind totodată și despre problemele sale cu tenul.
Cântăreața Adda, căci despre ea este vorba, a postat o fotografie, pe rețelele de socializare, în care se prezintă fanilor așa cum este în realitate, fără machiajul care îi maschează imperfecțiunile tenului.
De altfel, cunoscuta vedetă le-a mărturisit fanilor care o urmăresc pe rețelele de socializare că i-a trebuit destul de mult curaj să-și arate chipul nefardat. Odată ce a trecut peste aceste temeri, însă, artista nu a mai avut nici o reținere. Ea și-a luat inima în dinți și a acceptat să vorbească și despre problemele pe care le are cu tenul.
„Nu am postat niciodată o poză cu mine în care să fiu nemachiată. Nu am avut niciodată curaj să îmi arăt fața goală, fără nimic (doar în Asia (show-ul Asia Express – n. red.) unde eram oricum desfigurată), a scris Adda pe internet, în mesajul care însoțește fotografia pe care a postat-o pe contul personal de Instagram.
Adda a povestit că de foarte multă vreme are probleme din cauza tenului și reușește cu multă dificultate și cu multe eforturi să le țină sub control. Uneori, însă, nu reușește, în ciuda tratamentelor pe care le folosește.
„Am probleme cu tenul de 10 ani. Uneori le țin sub control, alteori nu. Am încercat toate tratamentele posibile și acum sunt sub un alt tratament - al 10.000 - lea care speeeer - Cuuu Răbdareee - să aibă rezultat. Dacă nu, mă împac cu mine – asta sunt!”, a mai scris Adda, care a mărturisit că-și dorește foarte mult să aibă un ten perfect, dar…
„Îmi doresc mult să-mi văd fața imaculată dar poate că trebuie să încep să o iubesc și așa și să nu-mi mai fie frică că oricum le-am auzit pe toate. Că sunt așa și așa și pe dincolo. Că nu sunt suficient de, că ar fi bine să. Să ce?! Trăim în era asta a imaginii uneori fără conținut”, a scris vedeta.