Navalnîi se întoarce: Putin e în spatele otrăvirii mele

Navalnîi se întoarce: Putin e în spatele otrăvirii mele

La șase săptămâni după otrăvirea sa, opozantul Alexei Navalnîi îl acuză direct pe liderul de la Kremlin și vrea să se întoarcă în Rusia. O perspectivă care stârnește nervozitate la Moscova.

Alexei Navalnîi este convins: Vladimir Putin a încercat să-l otrăvească cu puternicul agent neurotoxic Noviciok, dezvoltat în perioada Rusiei sovietice.

Aceasta a afirmat în mod clar principalul opozant al Kremlinului în primul său interviu după ce a ieșit din coma indusă.

„Afirm că Vladimir Putin este în spatele acestui act, nu văd alte explicații”, a declarat Navalnîi pentru Der Spiegel.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primele elemente ale anchetei, dezvăluite de puține media din Rusia, arată că cel sau cei care au acționat împotriva lui Navalnîi aveau intenția să-l ucidă.

Navalnîi le datorează viața piloților avionului în care se afla, care au luat decizia să aterizeze de urgență pe aeroportul din Omsk, în ciuda unei stranii alerte false cu bomba, în momentul în care i s-a făcut rău.

La fel, salvatorii care au intervenit, convinși că este vorba de o otrăvire, au avut reflexul de a-i administra un antidot lui Navalnîi, spre deosebire de medicii din spitalul din Omsk.

„Nu-i voi face un cadou lui Putin”

Indiferent cine a fost comanditarul, otrăvirea eșuată a lui Navalnîi are în mod paradoxal consecințe politice neintenționate. Nu numai că Navalnîi, viu și sănătos, intenționează să se întoarcă în Rusia, dar această perspectivă pare să intre stârnească panică la Moscova.

Viaceslav Volodin, președintele Dumei de stat, a mers până acolo încât să-l acuze pe Navalnîi că lucrează pentru serviciile secrete occidentale.

Un argument reluat de purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Într-o Rusie obsedată de vânătoarea de spioni.