Putin și Erdogan, păpușarii în Nagorno-Karabah. Reuniune de urgență a ONU

Putin și Erdogan, păpușarii în Nagorno-Karabah. Reuniune de urgență a ONU

În condițiile în care situația degenerează în regiunea disputată de separatiști și forțele azere, Germania și Franța au cerut o reuniune a Consiliului de securitate al Națiunilor Unite, care va avea loc marți, susținut de alți membri europeni.

Începând din weekend, regiunea Nagorno-Karabah este zguduită de violențe, o reuniune cu ușile închise a Consiliului de securitate al ONU fiind așteptată, marți, la cererea țărilor europene, potrivit unor surse diplomatice.

Germania și Franța sunt la originea acestei inițiative dar și alte țări cum sunt Estonia, Belgia și Marea Britanie, o susțin.

Intervenit în plină adunare generală a ONU, valul de violențe din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, susținută de Erevan, ridică din nou temeri cu privire la un război de anvergură între Azerbaidjan și Armenia în Caucazul de sud, unde Turcia și Moscova se află în concurență.

Lupte din ce în ce mai crâncene au izbucnit luni între Azerbaidjan și separatistii armeni din Nagorno-Karabah, în timp ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan a alimentat temerile unei escaladări cu un discurs combativ în sprijinul Baku.

De duminică, forțele enclavei separatiste, sprijinite politic, militar și economic de Armenia, și cele din Azerbaidjan se ciocnesc în cele mai mortale lupte din 2016. Cel puțin 67 de persoane au fost ucise, conform rapoartelor care sunt incomplete.

Preşedintele Turciei a cerut luni încetarea „ocupaţiei” armene în regiunea Nagorno-Karabah pentru a pune capăt luptelor dintre separatiştii susţinuţi de Armenia şi forţele azere, relatează Agerpres.

„A sosit momentul ca această criză care a început odată cu ocuparea Nagorno-Karabah să se încheie. De îndată ce Armenia părăseşte teritoriul pe care îl ocupă, regiunea va regăsi pacea şi armonia”, a declarat Recep Tayyip Erdogan.

Turcia este principalul susţinător al Azerbaidjanului în acest conflict.

Autoritățile din Armenia au decretat, duminică, legea marţială şi au dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea Nagorno-Karabah.

Cele două ţări din Caucaz au o dispută de lungă durată asupra Nagorno-Karabah, regiune din interiorul teritoriului azer, dar populată majoritar de etnici armeni.

Cu toate că în 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului, în mod frecvent Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de atacuri în Nagorno-Karabah şi de-a lungul frontierei dintre ele.