Populația mondială va atinge 10 miliarde în jurul anului 2080. Calculele ONU

Populația mondială va atinge 10 miliarde în jurul anului 2080. Calculele ONUAmerica. Sursa foto: Pixabay

Populația mondială va atinge 10 miliarde în jurul anului 2080. Dar odată atins vârful în anii 2080, numărul de locuitori ar trebui să se stabilizeze înainte de a scădea, conform proiecțiilor făcute de Națiunile Unite.

Populația lumii va crește până în 2080

Se preconizează că populația lumii va continua să crească până în 2080, înainte de a se stabiliza la aproximativ 10 miliarde de ființe umane. Potrivit proiecțiilor făcute de Departamentul pentru Afaceri Economice și Sociale (DESA) al Națiunilor Unite (ONU), planeta ar urma să ajungă de la 8,2 miliarde de locuitori în 2024 la 10,2 miliarde până la sfârșitul secolului. Adică cu 700 de milioane de locuitori mai puțin comparativ cu studiul realizat cu zece ani mai devreme, în iunie 2013.

Creșterea populației mai lentă decât se aștepta este "un semn de speranță" în fața schimbărilor climatice, a declarat Li Junhua, subsecretarul general al ONU pentru afaceri economice și sociale, într-un comunicat.

O țară din două are acum o rată de fertilitate sub pragul de înlocuire

Potrivit studiului publicat, "schimbările în populația globală sunt inegale și peisajul demografic evoluează, cu o creștere rapidă a populației în unele regiuni și o îmbătrânire rapidă în altele". Prin urmare, aceste evoluții ar trebui să ajungă la un vârf al populației mondiale în 2080, înainte de a începe să scadă.

Astfel, o țară din două are acum o rată de fertilitate sub pragul de înlocuire a populației (adică 2,07 copii per femeie). "În 2024, populația a atins vârful în 63 de țări și regiuni, printre care se numără Germania, China, Japonia și Rusia. Iar populația totală a acestui grup este de așteptat să scadă cu 14% în următorii treizeci de ani", spune DESA.

Populația va crește mai ales în țările sărace

În schimb, se așteaptă o creștere demografică rapidă în țările cu venituri mici, cum ar fi Angola, Niger și Somalia, care ar trebui să își vadă dublându-se populația totală până în 2054.

În ceea ce privește îmbătrânirea populației, speranța medie de viață este de așteptat să crească de la 73,3 ani în 2024 la 77,4 ani în 2054, după ce a fost afectată de pandemia de Covid-19. "Până la sfârșitul anilor 2070, se preconizează că numărul persoanelor cu vârsta de 65 de ani sau peste îl va depăși pe cel al persoanelor sub 18 ani", mai indică ONU.

(Articol de Emma Allamand, Le Point; Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Ne puteți urmări și pe Google News