Campanie electorală, în mijlocul focarului de infecție
- Feri Predescu
- 11 septembrie 2020, 19:24
Comuna Poiana Mare este una dintre localitățile județului Dolj în care cursurile școlare se vor desfășura după scenariul roșu, unde elevii sunt obligați să învețe exclusiv în sistem online, cauza principala fiind numărul mare al infectărilor cu SARS-Cov-2, nu în comună ci la Spitalul de Psihiatrie.
Focarul de COVID-19 „din mijlocul” comunei Poiana Mare a fost semnalat de un cititor, care, folosind un stil politicos, îndeajuns de apăsat pentru a ghici că ascunde un cadru medical revoltat, susține că școlile nu se deschid din cauza Spitalului de Psihiatrie, care are peste 100 de persoane infectate. Omul cere autorităților să ia măsuri, acuzând conducerea spitalului că are cu totul alte priorități. În primul rând, politice.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj au confirmat, pentru EVZ, că la 14 septembrie, la Poiana Mare, copiii nu se vor putea duce la școală. „Cursurile se vor desfășura după scenariul roșu”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISJ Dolj, Leontina Monica Sună. Mai greu a fost să aflăm informații în privința numărului exact de infectări de la Poiana Mare, autoritățile sanitare din județul Dolj nu mai răspund la telefon. Vinerea e zi scurtă.
Nu și pentru ziariști. Presa locală este cea care vorbește despre focarul de coronavirus de la cel mai mare spital de psihiatrie din zona Olteniei, de la Poiana Mare. Primele cazuri au fost confirmate la sfârșitul lunii august, iar în urmă cu câteva zile, din cauza „neglijenței crase”, numărul persoanelor infectate a ajuns la 69, dintre acestea, 41 de pacienți și 28 din rândul angajaților.
”Spitalul din Poiana Mare a devenit deja focar de coronavirus. Transmiterea a venit de la personal către pacienți ceea ce înseamnă că nu s-au respectat măsurile de siguranță impuse de către DSP Dolj via Ministerul Sănătății. Focarul a crescut exponențial de vineri când au fost constatate 18 persoane pozitive (14 din rândul personalului angajat și 4 pacienți) până miercuri când numărul acestora a ajuns la 69”, scria punctochit.info. Iar Gazeta de sud vorbea, ulterior, de o creștere a cazurilor, infectările ajungând la 80.