Portul măștii ar putea fi obligatorie de la 12 ani. Ce recomandă OMS

Portul măștii ar putea fi obligatorie de la 12 ani. Ce recomandă OMS

Copii în vârstă de 12 ani şi peste ar putea fi obligați să poarte măști sanitare, în aceleași condiții ca și adulții, pentru a se proteja de noul coronavirus.

 

Recomandarea vine din partea responsabililor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a reunit un grup de experţi internaţionali care să analizeze transmiterea bolii COVID-19 la copii.

Pe baza informaţiilor analizate, ținând cont și de alți factori, precum nevoile psihosociale ale copiilor, şi diferitele etape ale dezvoltării lor, OMS a publicat un set de recomandări detaliate pentru protejarea copiilor, în funcție de vârstă.

Documentul recomandă portul măştii pentru copiii de 12 ani şi peste, în aceleaşi condiţii ca adulţii, în special atunci când nu pot sta la o distanță de cel puţin un metru faţă de ceilalţi.

În schimb, OMS nu recomandă purtarea măștilor la copiii în vârstă de 5 ani sau mai puţin.

„Această indicaţie este bazată pe siguranţa şi interesul global al copilului şi pe capacitatea sa de a utiliza o mască corect cu o asistenţă minima”, au arătat responsabilii instituției.

Pentru  segmentul de vârstă 6-11 ani, OMS recomandă ca decizia de a utiliza o mască să aibă la bază o serie de factori, printre care nivelul de transmisie al virusului în zona în care locuieşte copilul şi capacitatea sa de a utiliza masca corect şi în deplină siguranţă.

OMS subliniază că utilizarea măştii la copiii de orice vârstă care suferă de tulburări de dezvoltare, diverse handicapuri sau alte probleme de sănătate specifice nu ar trebui să fie obligatorie şi ar trebui să facă obiectul unei evaluări de la caz la caz.

De asemenea, copiii nu ar trebui să poarte mască când fac sport sau practică o activitate fizică, precum alergatul, săritul sau jocul pe un teren de joacă, pentru ca aceste dispozitive să nu îi împiedice să respire. În acest caz, însă, se recomandă păstrarea distanței sociale.

În ceea ce priveşte tipul de mască, în opinia OMS, copiii sănătoşi pot purta o mască non-medicală sau din material textile. Pe de altă parte, se recomandă ca adultul care furnizează masca să se asigure că aceasta este de mărimea potrivită şi că acoperă suficient nasul, gura şi bărbia.

Când vom scăpa de coronavirus. OMS avansează un nou termen

O tulpină nouă a coronavirusului a fost identificată în România. De ce este mai periculoasă

Ne puteți urmări și pe Google News