Armă de proporții pusă la punct de americani. Racheta, lansată deasupra Pacificului

Armă de proporții pusă la punct de americani. Racheta, lansată deasupra Pacificului

Teste de amploare efectuate de Pentagon, ce au vizat o armă de forță.

Statele Unite ale Americii au pus la punct o rachetă balistică internațională (ICBM) Minuteman III, echipată cu trei focoase, a cărei lansare a fost coordonată de militari de la bordul unui post de comandă aerian. Anunțul a fost făcut de oficialii de la Washington, iar racheta a fost lansată la ora locală 00:21 de la baza aeriană Vandenberg din California şi a parcurs circa 6.760 de kilometri deasupra Pacificului, după care a căzut în mare în apropiere de atolul Kwajalein, în Insulele Marshall, au anunţat Forţele aeriene.

Specialişti ai US Air Force se aflau la bordul unui Boeing E-6, un avion derivat din Boeing 707, capabil să comunice cu întreg comandamentul militar, pentru a „demonstra eficacitatea şi fiabilitatea acestui comandament aerian”.

Racheta, care nu era armată, a fost echipată cu trei „vehicule de reintrare”, focoase care conţineau fiecare câte un cap nuclear al unei ICBM, au mai precizat oficiali ai US Air Force.

„Minuteman III are 50 de ani, iar continuarea testării acesteia este esenţială pentru a-i asigura fiabilitatea până în anii 2030, când va fi implementat succesorul Minuteman, programul GBSD (Ground Base Strategic Deterrent)”, a menţionat colonelul Omar Colbert, cel care a fost responsabil cu testele, citat în comunicat.

SUA și Coreea de Sud desfășoară noi EXERCIȚII MILITARE, după testul balistic nord-coreean

Alertă la Kremlin! SUA a testat MEGA-ARMĂ! Nici cu încetinitorul nu se vede

Minuteman III este singura rachetă sol-aer din arsenalul nuclear al SUA din 2005. Aceasta este instalată în silozuri de lansare repartizate la trei baze militare americane, în Wyoming, Dakota de Nord şi Montana. Rachetele Trident, lansate de pe mare, sunt desfăşurate la bordul submarinelor americane, iar bombele nucleare sunt transportate de bombardiere strategice.

Forţele aeriene americane au precizat că acest test era planificat de mai multe luni şi nu reprezintă „niciun fel de răspuns sau o reacţie la evenimente din lume sau tensiuni în regiune”, conform celor de la Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News