Minora lui Jeffrey Epstein dă noi detalii surprinzătoare despre aventura cu Prințul Andrew
- Andreea Vlad
- 2 august 2020, 16:27
Minora pe care Jeffrey Epstein ar fi forțat-o să întrețină relații intime cu Prințul Andrew al Marii Britanii, cu scopul adunării de materiale compromițătoare la adresa acestuia, vine cu noi mărturii, conform documentelor furnizate săptămâna trecută în procesul Epstein.
Conform declarațiilor acesteia, Prințul Andrew era un obișnuit pe proprietățile miliardarului american, unde acesta organiza faimoasele sale orgii, frecventate de politicieni și oameni de afaceri celebri și chiar de președinți de stat.
Victoria Roberts a fost fotografiată alături de prinț la reședința sa din Maxwell, Londra, în 2001, la câteva ore după ce îl cunoscuse într-un club de noapte din Mayfair. Aceasta pretinde că a petrecut trei nopți în compania membrului Casei Regale britanice, o dată la apartamentul din Maxwell, o dată la New York și cu altă ocazie pe insula privată a lui Epstein din largul Insulelor Virgine.
În plus, cei doi au petrecut două zile și la ranchul lui Epstein din New Mexico, unde fusese instruită să îl facă să se simtă bine pe prinț, să îl însoțească la ședințele de echitație și să îi ofere masaje erotice. Epstein i-ar fi spus Victoriei Roberts (devenită Giaffre după căsătorie) „oferă-i Prințului tot ce vrea”, apoi i-a dat în Santa Fe o sumă de aproape o mie de dolari - o mică avere pentru minora de 17 ani la acea vreme - și a lăudat-o pentru calitatea serviciilor sale.
Ea susține că nu a știut pe cine urma să întâlnească la ranch și nici nu a pus întrebări despre cel căruia urma să îi țină „o companie plăcută”, în vila în care nu se mai afla nimeni în afara echipei de pază și a menajerelor. Conform declarației sale, Prințul Andrew era greu de mulțumit în intimitate. La revenirea în New York, minora a fost chestionată „pe un ton fals părintesc” de către cei doi complici, Epstein și Maxwell, asupra sejurului de la ranch.
Prințul Andrew, odinioară un prieten apropiat al miliardarului care s-a sinucis anul trecut în detenție și al partenerei acestuia, Ghislaine Maxwell, inculpată în proces, a negat vehement orice acuzații în acest dosar. Însă britanicul va fi obligat să depună mărturie și în fata FBI-ului, care au extins investigațiile asupra lui Epstein și a cercului de apropiați al acestuia.
Mărturiile lui Roberts fac parte dintr-un manuscris de 139 de pagini intitulat 'The Billionaire's Playboy Club', în care își relatează experiența din perioada în care a fost traficată sexual de miliardarul condamnat pentru pedofilie și de aliata sa Ghislaine Maxwell.
Documentele acuzării au fost dezvăluite în cursul săptămânii trecute și anexate procesului de defăimare intentat de Roberts lui Ghislaine Maxwell, relatează dailymail.co.uk