Modelul „Portocală". Relații ciudate între un procuror DNA și un martor-suspect

Modelul „Portocală". Relații ciudate între un procuror DNA și un martor-suspect

Metodele folosite de celebrul procuror Mircea Negulescu, cunoscut și sub numele de „Portocală", par să fi fost adoptate și de alți magistrați.

Modelul „Portocală" se pare că este încă folosit cu succes de unii procurori DNA implicați în dosare importante, potrivit unor informații publicate de România TV.

Referatul SIIJ întocmit în cazul procurorului Mircea Negulescu, arată ce înseamnă Modelul „Portocală": „Abordarea profund ilicită și folosirea funcției judiciare în scopuri vădit contrare celor previzate de Legea 304/2004, precum și a celor prevăzute de Codul de procedură penală, acțiuni la care a recurs inculpatul Negulescu Mircea, au translatat activitatea judiciară și importanța acesteia în sfera infracțională, astfel încât toate pârghiile procedural penale care ar fi trebuit utilizate în conformitate cu principiul legalității au fost folosite în scopuri oculte, profund injuste, de natură se creeze imaginea că persoane nevinovate sunt vinovate de comiterea unor fapte de natură penală”.

Potrivit surselor RTV care au dorit să-și păstreze anonimatul, procurorul DNA Radu Mihăiță Cazacu a construit o relație extrem de strânsă cu persoane implicate în dosarele pe care le instrumentează. Venit la DNA în anul 2012 de la Parchetul Curții de Apel București, Radu Mihăiță Cazacu a plecat în 2015 printr-o cerere de transfer, iar după un scurt periplu la Parchetul Militar s-a întors în DNA ca procuror la Secția Militară Specială.

Cea mai strânsă relație a dezvoltat-o cu unul din martorii unui dosar penal (284/2013) pe care l-a instrumentat, numitul Ștefan Petrescu fiind păstrat ca martor, deși toate celelalte persoane deveneau suspecți. Un martor extrem de important, întrucât pe declarațiile sale se construia eșafodajul de tip Portocală în dosarul penal mai sus menționat. Dosarul a fost clasat, după plecarea procurorului Cazacu din DNA în anul 2015, fiind constatată inexistența faptelor incriminate inițial.

Relația de prietenie între cei doi s-a concretizat prin asistența juridică lui Ștefan Petrescu oferită de concubina procurorului DNA, prezența procurorului Radu Cazacu în sala de judecată atunci când Ștefan Petrescu avea termen de judecată într-un dosar comercial, întâlniri și intervenții la Giurgiu, la organele de urmărire pentru tergiversarea cercetărilor.

Ne puteți urmări și pe Google News