Controverse pe tema măștilor. Olguța Vasilescu: „90% din măști sunt neconforme”
- Mihnea Talau
- 27 iulie 2020, 23:45
Fostul ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu, a vorbit luni în cadrul unei emisiuni televizate despre noile restricţii pregătite de guvern, chiar și de o eventuală întoarcere la starea de urgenţă.
„E puțin ciudat, după ce acum câteva luni ne spuneau că masca nu protejează deloc, atunci când nu aveau stocurile, iar acum ne spun că sunt obligatorii și în aer liber. Pe de altă parte vine OPC și ne spune că 90% din măști sunt neconforme și am văzut tot felul de filmulețe care arată cum sunt fabricate în tot felul de țări, in condiții insalubre. Sunt deja foarte mulți care se plâng că le ies tot felul de lucruri pe față de la ele.
E foarte dificil de spus dacă ne apară sau nu. Oricum și părerile specialiștilor sunt împărțite. Oricum va fi foarte greu să impună această măsură, mai ales la copii. Eu am încercat cu copilul meu de 10 ani și nu a rezistat nici două minute. M-am gândit că va trebui să o poarte la școală, dacă va începe școală.
La un moment dat vorbeam de carantinați din diaspora de vreo 40.000 de persoane, iar dacă ne uitam câți au intrat erau vreo 600.000 de mii, deci e clar că deja suntem la nivel de răspândire comunitară, situația e scăpată de sub control”, a declarat Olguţa Vasilescu.
Ea a mai declarat că potrivit specialiștilor, valul adevărat al pandemiei vine prin noiembrie - decembrie și ar fi necesar ca până atunci să se țină alegerile locale. „Sunt voci din PNL care spun că vouă (n.r. PSD) vă este frică de alegri. Exclus! Vrem să se țină alegerile mai ales că ele au fost deja amânate”, a conchis Olguța Vasilescu la RomâniaTV.
Momentan, data alegerilor locale a fost stabilită pentru data de duminică 27 septembrie, dar sunt foarte multe păreri cum că va urma o nouă amânare a acestora.