Arest la domiciliu pentru un cuplu din SUA infectat cu COVID-19

Arest la domiciliu pentru un cuplu din SUA infectat cu COVID-19

Depistați pozitiv cu coronavirus, Isaiah și Elizabeth Linscott, doi tineri originari din Kentucky, Statele Unite ale Americii, se află în arest la domiciliu după ce au refuzat să semneze actele pentru carantină.

Elizabeth Linscott a fost testată pentru COVID-19 deoarece plănuia o vizită la părinți. „Bunicii mei au vrut să mă vadă și ei, așa că, doar pentru a se asigura că, știi, dacă voi fi testată negativ, vor fi în regulă, totul va fi bine”, a mărturisit Linscott.

Chiar dacă nu avea simptome, testul a ieșit pozitiv. Departamentul de sănătate i-a cerut să semneze câteva documente necesare pentru izolarea la domiciliu, însă Elizabeth Linscott nu a dat curs acestei solicitări. Autoritățile s-au decis să intervină.

Cuplul a fost plasat în arest la domiciliu și este nevoit să poarte brățări de monitorizare.

Isaiah și Elizabeth Linscott nu se pot deplasa mai mult de 200 de metri de casă. În caz contrar, forțele de ordine vor fi alertate. „Nu am jefuit un magazin. Nu am furat ceva. Nu am lovit și am fugit. Nu am făcut nimic rău”, a spus Elizabeth Linscott potrivit Libertatea.

În Statele Unite se înregistrează o explozie a numărului de infecții cu COVID-19, aceasta fiind de departe cea mai afectată țară din lume. Numărul total de cazuri pozitive s-a ridicat la circa 3,89 de milioane.

Țara se confruntă, de mai multe săptămâni, cu un val de noi contaminări care conduc către un record de noi cazuri zilnice.

Fără îndoială, în lipsa unor acțiuni drastice asumate de fiecare, nu se poate frâna răspândirea coronavirusului.

Ne puteți urmări și pe Google News