Ministrul Muncii a luat foc. Problema care a scos-o din minți pe Violeta Alexandru

Ministrul Muncii a luat foc. Problema care a scos-o din minți pe Violeta Alexandru

O instituție din cadrul Ministerului Muncii au fost aspru criticată din cauza activității.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a răbufnit, astăzi, și a criticat activitatea Inspectoratului Teritorial al Muncii. Ea le-a transmis angajaților că nu vede activitatea „din teren” și află de diverse probleme din alte surse decât cele oficiale.

„Nu văd Inspecția Muncii pe teren. Le-am spus-o direct Inspectorilor Șefi de la toate Inspectoratele Teritoriale de Muncă în videoconferința organizată astăzi. Nu este normal să nu se ridice nicio problemă atunci când vorbim față în față și să aflu separat de o serie de disfuncționalități.

Nu mă deranjează dacă apar (cine nu muncește, nu greșește!) dar vreau să văd că se muncește și se asumă. Înainte să primesc solicitări de sporuri de la sindicat!”, a transmis Violeta Alexandru într-un mesaj pe Facebook.

„Din toate semnalele pe care le am, nu văd o activitate la ITM-uri care să răspundă prompt și eficient sesizărilor oamenilor. De fapt, cum cer statistici, se vede câte o mișcare; cum las să treacă câteva zile fiind prinsă cu alte urgențe, cum nu se mai întâmplă mare lucru. După principiul, lasă că uită. Nu uit! Sunt atentă la tot. Mai ales am capacitatea să coroborez toate informațiile, inclusiv din sesizările oamenilor pentru a discerne cine face treabă la Inspectoratele Teritoriale de Muncă și cine nu (sunt cei care așteaptă să dispar din funcție).

Inspecția Muncii merită să aibă credibilitatea și încrederea oamenilor dar pentru acest lucru trebuie să se muncească, peste tot, plecând de la ascultarea semnalelor din piața muncii. Nu am cerut normă de amenzi, nu sunt dușmanul companiilor care își văd de treabă dar când ai sesizări, mai ales în județele mari și rezultat zero – am dreptul să atenționez că ceva nu este în regulă”, a mai spus ministrul, care a dat și un ultimatum.

„O lună, acesta este ultimul termen pentru a schimba lucrurile! Adică să văd o altă abordare, pro-activă, atentă la sesizările oamenilor. Cred că o asemenea atitudine arată inclusiv respect pentru antreprenorii corecți pentru că nu vor să fie amestecați, pe bună dreptate, cu cei care ocolesc legea.

Aici, pentru restabilirea corectitudinii în piața muncii trebuie să contribuie o Inspecție a Muncii performantă, exigentă, dreaptă. Inspecția Muncii nu este o instituție ușoară. Îmi asum să schimb lucrurile dar nu despre mine este vorba. Aici chiar nu va fi ușor. Am încredere.

Se va comunica mai mult, cu regularitate. Sâmbătă vor fi date public primele informații”, a conchis Violeta Alexandru.