Trump înfruntă pandemia și reia mitingurile electorale

Trump înfruntă pandemia și reia mitingurile electorale

Liderul de la Casa Albă a anunțat organizarea unor viitoare mitinguriu de campanie „Make America Great Again (MAGA) în patru state: Oklahoma, Florida, Arizona și Carolina de Nord.

„Vom începe mitingurile noastre, credem că primul va avea loc probabil la Tulsa, Oklahoma”, a spus el la o masă rotundă organizată la Casa Albă.

Potrivit CNN, mitingul de la Tulsa va avea loc la 19 iunie. „Va fi unul uriaș în Florida, toate mitingurile vor fi uriașe”, a lansat Donald Trump.

Locatarul de la Casa Albă nu a făcut nici un secret din faptul că este nerăbdător să ia cuvântul la tribunele țării, care au fost abandonate în martie din cauza epidemiei de coronavirus.

Ne puteți urmări și pe Google News

Echipa sa nu a furnizat în această etapă nicio indicație asupra condițiilor sanitare în cadrul cărora vor fi organizate aceste mari adunări, pentru a preveni răspândirea virusului care a infectat deja două milioane de persoane în Statele Unite.

În trei dintre aceste patru state în care au fost anunțate viitoarele mitinguri ale lui Donald Trump - Arizona, Florida, Carolina de Nord - numărul cazurilor de infectări cu SARS-CoV-2 este în creștere.

Dar, în fața protestelor anti-rasiste, echipa președintelui a crezut că are argumente suficiente pentru a răspunde criticilor împotriva adunărilor mari de persoane, scrie 20 Minutes.

Anunţul lui Trump survine în condiţiile în care în ţară este reluată activitatea după luni de măsuri de izolare impuse în contextul pandemiei, chiar dacă oficiali din domeniul sănătăţii se opun adunărilor mari de oameni precum concertele, mai ales adunărilor în spaţii închise, unde riscul de transmitere a virusului este mai mare, scrie Agerpres.

În multe zone din SUA s-a înregistrat o creştere a numărului de contaminări, după ce restricţiile au fost relaxate şi oameni s-au adunat în grupuri, adesea fără a respecta regulile de distanţare.

De asemenea, există din nou îngrijorări cu privire la un al doilea val de contaminări cu noul tip de coronavirus, la toamnă şi iarna, în condiţiile în care oamenii se vor întoarce la muncă şi sute de mii de persoane participă la proteste naţionale împotriva rasismului.