Albert Camus, romancier, dramaturg, vânzător, actor, luptător în Rezistență, câștigător de Nobel și ghinionist fără pereche, s-a născut la Mondovi, în Algeria, la 7 noiembrie 1913. Și-a găsit sfârșitul, unul prematur, la Villeblevin, într-o zi de 4 ianuarie (1960).

Camus senior, muncitor într-o exploatație vinicolă, ucis în bătălia de pe Marna, se trăgea dintr-o familie de origine alsaciană stabilită în Algeria.

După moartea acestuia, mama, originară din Insula Maiorca, se stabilește în cartierul sărac al Algerului, lucrând ca muncitoare și ca femeie cu ziua.

Albert absolvă școala comunală, liceul (întrerupt în 1930 din cauza tuberculozei) și facultatea de filosofie la Alger. În 1936, după ce este nevoit să muncească, spre a-și putea continua studiile, ca vânzător de piese de automobil, slujbaș la un agent maritim, slujbaș la prefectură, se angajează ca actor în trupa Radio-Alger.

Respins ca profesor

Albert Camus activează apoi în cadrul Casei de Cultură și întemeiază Le Théâtre du travail (devenit mai târziu Théâtre de l’Équipe).

În 1937, nu este admis să se prezinte la concursul pentru titularizare ca profesor de filosofie, din motive de sănătate. Publică la Alger prima sa carte, volumul de eseuri L’Envers et l’endroit (Fața și reversul), căreia îi urmează o altă culegere de eseuri, Noces (Nunta).

În 1938, Camus era redactor-reporter la ziarul Alger républicain, iar după izbucnirea celui de-al doilea război mondial vrea să se înroleze, dar este respins din motive de sănătate - consemnează cercetătoarea Irina Mavrodin în volumul Dicționarul scriitorilor francezi, coordonat de Angela Ion (Editura Polirom).

Paris, ilegalitatea, Rezistența

În 1940, Albert Camus se recăsătorește (prima căsătorie, urmată curând de divorț, avusese loc în 1933) cu Francine Faure, originară din Oran.

Se mută la Paris, unde este angajat ca secretar de redacție la Paris-Soir. În 1941, intră în Rezistență. Participă la publicarea ilegală a ziarului Combat (1943) și începe să publice clandestin Lettres à un ami allemand (Scrisori cãtre un prieten german). În 1942, apare L’Étranger (Străinul), în 1943, Le Mythe de Sisyphe (Mitul lui Sisif), iar în 1944, piesa Caligula - mai menționează Irina Mavrodin.

„Ciuma”, apoi Nobelul

În 1944, are loc premiera piesei Le Malentendu (Neînțelegerea), apărută în același an. Camus ia apoi conducerea ziarului Combat, împreună cu Pascal Pia. În 1947, publică La Peste (Ciuma), roman distins cu Premiul criticilor.

Sănătatea fragilă îl obligă uneori pe scriitor la perioade de inactivitate. A călătorit mult, luând atitudine prin apeluri, articole, conferințe, în diferite probleme politice și umanitare. Camus este distins, în 1957, cu Premiul Nobel. În 1959, redactează o parte din romanul Le Premier Homme (Primul om), rămas neterminat.

Manuscrisul de pe bancheta din spate

În 4 ianuarie 1960, pe drumul de întoarcere la Paris dinspre casa din Lourmarin, la Villeblevin, lângă Montereau, maşina în care se afla Albert Camus se izbeşte de un platan, iar scriitorul moare pe loc.

Pe scaunul din spate al automobilului este găsită o geantă cu manuscrisul intitulat Primul om. Ultimul roman al scriitorului a rămas neterminat: o probă originală a geniului său, care permite cititorului să se apropie de personalitatea lui şi să-i savureze din plin scriitura, mai exaltată şi pasionantă aici decât în alte cărţi.