Lovitură pentru DNA. Ce a dispus Tribunalul București în cazul Sorinei Pintea
- Mihnea Talau
- 11 mai 2020, 17:14
Măsura controlului judiciar dispus în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost revocat, luni, de Tribnalul București.
Fostul ministru a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită.
În data de 30 aprilie, Sorina Pintea, la data faptei manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Dr. Constantin Opriş' din Baia Mare, judeţul Maramureş, a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale).
Potrivit procurorilor DNA, în perioada noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, Sorina Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator - sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Dr. Constantin Opriş' Baia Mare, încheiat în anul 2019, potrivit Agerpres.
Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea.
„În data de 28 februarie, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, menţionează DNA.
Iniţial, pe 29 februarie, Sorina Pintea a fost arestată preventiv de Tribunalul Bucureşti, însă a fost eliberată din arest pe 6 martie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a plasat-o sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată de DNA la Curtea de Apel Bucureşti.