Ireal! Spintecătorul român a terorizat Italia. Misterul, rezolvat după 20 de ani
- Mihaela Dan
- 11 mai 2020, 15:39
Oamenii legii din Italia au rezolvat o crimă după aproape 20 de ani. Inculpatul? Un român în vârstă de 60 de ani.
Românul a comis crima în noaptea de 28 spre 29 mai 2001. Victima, un bărbat în vârstă de 70 de ani a fost înjunghiat de mai multe ori cu o foarfecă, în gât și în abdomen, în apartamentul său din Veronetta.
Timp de 20 de ani, oamenii legii au încercat să îl găsească pe criminal până într-o zi, când norocul le-a surâs. În urmă cu doar câteva zile, românul a fost arestat și închis la Roma. Acesta a fost identificat abia după ce o probă din ADN-ul său a intrat în sistem, după ce aproape și-a ucis iubita, în anul 2015.
Femeia a fost bătută cu bestialitate, stropită cu alcool după care bărbatul i-a dat foc. A fost salvată de către câțiva oameni care i-au sărit în ajutor, iar românul a fost trimis în închisoare.
După ce AND-ul a ajuns în baza de date, anchetatorii achetatorii au găsit o potrivire cu AND-ul identificat la locul crimei din 2001, pe un prosop, pe o hârtie în care fusese pus un cuțit și pe lama unuia dintre cuțitele pe care victima le folosise pentru a se apăra.
Românul a fost prins de carabinieri într-o stație de metrou din Roma, el neavând un domiciliu permanent, scrie Gazetaromaneasca.