Câtă încredere mai are populația în guvernanți? Șase francezi din zece refuză să își trimită copiii la școală
- Ovidiu Drugă
- 7 mai 2020, 09:15
Pandemia scoate la lumină lipsa de încredere a unei părți importante a populației în autorități. Peste tot în lume, din China, până în Statele și Uniunea Europeană, cetățenii se simt mințiți. Uneori această suspiciune este chiar justificată, ca de pildă în cazul măștilor, despre care OMS și multe guverne au susținut vreme îndelungată că n-ar fi asigura nicio protecție.
În alte țări, autoritățile sunt suspectate că ar manipula statisticile mortalității, fie diminuând pierderile de vieți omenești pentru a arăta că și-au făcut treaba, fie punând moartea unor bolnavi în stadiu terminal pe seama Covid-19, pentru a convinge populația să respecte restricțiile.
Despre vaccin, ce să mai vorbim. În ciuda recomandărilor experților, mulți sunt foarte reticenți. Speriați, și părinții din Franța își manifestă neîncrederea în guvern prin refuzul de a-și trimite copiii la școală, Iată ce notează Les Echos citând un recent sondaj de opinie!
“Odată cu apropierea datei redeschiderii școlilor, părinții sunt îngrijorați. În orice caz, din ce în ce mai mulți dintre ei iau în considerare să nu-și trimită copilul înapoi la cursuri atunci când va avea loc „redeschiderea școlilor”.
În barometrul zilnic CoviDirect al OpinionWay pentru „Les Echos”, 60% dintre părinți spun că nu intenționează să-și trimită copilul înapoi la școală, cu 5 procente mai mult decât pe 29 aprilie, când a fost pusă aceeași întrebare. Cu toate acestea, încrederea în modul în care guvernul gestionează epidemia a crescut cu 3 procente, la 41%.
Din partea guvernului, coordonatorul relaxării măsurilor de izolare, Jean Castex, a indicat miercuri în fața Senatului că se așteaptă ca „sub 50% dintre copii” să reia drumul spre școală pe 11 mai.
Sondajul a fost realizat pe 4 și 5 mai, după intervenția de la televiziune a lui Emmanuel Macron. Șeful statului a încercat să tempereze temerile legate de redeschiderea școlilor, cerând „prudență” și respectarea regulilor sanitare stricte, fără a „obliga” primarii să adopte o dată pentru redeschidere.
Dintre părinții care nu intenționează să-și aducă copilul la școală, 38% răspund „nu cu siguranță” și 22% „probabil nu”. În învățământul primar, tabăra „nu” este cea mai puternică, chiar dacă guvernul a dorit să redeschidă mai întâi școlile și după aceea colegiile și licee, pentru a facilita reintegrarea profesională a părinților.
În învățământul primar, 61% dintre părinții chestionați nu intenționează să-și aducă copilul la școală (57% de „NU” la grădiniță și 61% de „NU” la școala elementară), comparativ cu 58% în învățământul secundar.
În tabăra lui „NU” există mai multe femei (64%). Din punct de vedere politic, chiar și în electoratul lui Emmanuel Macron, tabăra lui „DA” pentru întoarcerea la școală nu e majoritară, doar 47% dintre părinți chestionați declarându-se în favoarea revenirii copilului lor la școală atunci când se vor relua cursurile”.